Descoperire șocantă într-un apartament din Germania. Cinci copii au fost găsiți morți, iar mama lor este principalul suspect

Publicat: 03/09/2020 | 19:24

Cinci copii au fost găsiți morți într-un apartament dintr-un mic oraș aflat în vestul Germaniei. Potrivit primelor informații, mama lor este principalul suspect.

Evenimentele din Solingen au șocat nu numai comunitatea locală, ci întreaga țară, povestea fiind imediat preluată de toată mass-media. Copiii au fost descoperiți fără suflare după ce autoritățile au fost alertate de bunica micuților, care nu mai știa nimic de copii de câteva zile. Cele cinci suflete nevinovate aveau vârste cuprinse între unu şi opt ani.

Citește și: Un studiu prevestește o nouă catastrofă pe Pâmânt. Ce se va întâmpla în anul 2245

Criminala a încercat să se sinucidă

Polițiștii urmăresc pista uciderii copiilor chiar de către propria mamă, o tânără în vârstă de 27 de ani. Femeia a încercat apoi să se sinucidă aruncându-se în faţa unui tren, în gara din Dusseldorf, la peste 35 de kilometri de domiciliul său, informează cotidianul Bild. În prezent, ea este internată în stare gravă la spital, informație confirmată pentru agenția dpa de surse din Poliție.

Un alt copil al femeii, în vârstă de 11 ani, a scăpat cu viaţă, întrucât se afla la bunica lui.

Alt caz de rapire în Caracal

Doi bărbați, de 31 și 50 de ani, ambii din Caracal, au fost reținuți de polițiștii din Olt, după ce au fost acuzați că au răpit o femeie din Corabia.

Potrivit IPJ Olt, un bărbat de 56 de ani din orașul Corabia a anunțat, marți, la 112, că mai multe persoane i-au pătruns în locuință și au urcat-o pe concubina sa într-o mașină albă, împotriva voinței acesteia, plecând într-o direcție necunoscută.

Polițiștii au depistat mașina în Caracal. În mașină, oamenii legii au găsit patru bărbați, precum și pe concubina apelantului.

În urma audierilor, polițiștii au reținut, miercuri, pentru 24 de ore doi bărbați, de 31 și 50 de ani, ambii din Caracal, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și violare de domiciliu. Aceștia vor fi prezentați joi Parchetului de lângă Judecătoria Corabia cu propunere de arestare preventivă.

 Nu rata : Silvio Berlusconi a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Politicianul de 83 de ani este izolat la domiciliu

O adolescentă din Caracal este dispărută din data de 20 august

„La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliție municipiului Caracal au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 20 august a.c., ASAN ANA-MARIA CASANDRA, în vârstă de 16 ani, ar fi plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.

Semnalmentele tinerei: înălţime 1,60 m, aproximativ 50 de kg, constituție atletică, ochi verzi, păr lung vopsit negru.