Descoperirea surprinzătoare făcută de cercetătorii americani! Ce se află, de fapt, în interiorul Pământului: „De cinci ori mai înalți decât Muntele Everest”

Publicat: 09/09/2023 | 13:05

Un grup de cercetători americani, de la Universitatea din Arizona, au derulat, în ultimii trei ani, un studiu ale cărui rezultate sunt spectaculoase. În urma analizelor bazate pe undele seismice, aceștia au descoperit că în miezul Pământului se află niște coloși, mai mari de cinci ori decât muntele Everest.

În ultimii trei ani, un grup de experți de la Universitatea din Arizona, Statele Unite, s-a ocupat cu cercetarea interiorului Pământului. Iar cu ajutorul a mai multor stații de monitorizare îngropate în gheața Antarcticii au fost cartografiate undele seismice de la ultimele cutremure, iar rezultatele au fost surprinzătoare.

(CITEȘTE ȘI: FENOMENUL STRANIU PETRECUT ÎN MAREA NEAGRĂ PE CARE SPECIALIȘTII NU ȘI-L POT EXPLICA. S-A ÎNTÂMPLAT LA ÎNCEPUTUL ANULUI 2023)

Ce se ascunde în interiorul Pământului

Cu ajutorul hărții cu cea mai înaltă rezoluție de până acum a geologiei subiacente de sub emisfera sudică a Pământului, o descoperire neașteptată a fost făcută. Studiul cercetătorilor americani a arătat că formațiuni imense, de cinci ori mai mari decât muntele Everest, se ascund în interiorul Pământului, la aproximativ 2.900 de kilometri, potrivit Science Alert.

Această adâncime este locul în care miezul exterior metalic topit se întâlnește cu mantaua stâncoasă de deasupra acestuia, formând limita nucleu-manta (CMB).

„Investigațiile seismice, cum ar fi ale noastre, oferă imaginea cu cea mai înaltă rezoluție a structurii interioare a planetei noastre și constatăm că această structură este mult mai complicată decât se credea odinioară”, a declarat geologul Samantha Hansen de la Universitatea din Alabama.

Pentru studiul în cauză, cercetătorii americani au folosit 15 stații de monitorizare îngropate în gheața Antarcticii. Cu ajutorul acestor stații s-au cartografiat undele seismice de la cutremure de-a lungul a trei ani.

Concret, modul în care aceste valuri se mișcă și se propagă dezvăluie compoziția materialului din interiorul Pământului.

„Analizând mii de înregistrări seismice din Antarctica, metoda noastră de imagistică de înaltă definiție a găsit zone subțiri anormale de material la CMB oriunde am sondat”, a spus geofizicianul Edward Garnero.

Astfel, cercetările au concluzionat că în interiorul Pământului se află muți imenși. Este vorba despre coloși de cinci ori mai mari față de muntele Everest (altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării). Conform specialiștilor, aceste structuri au prins contur, cel mai probabil, de-a lungul a milioane de ani, în timpul formării planetei noastre și au fost îngropate.

„Grosimea materialului variază de la câțiva kilometri la zeci de kilometri. Acest lucru sugerează că vedem munți în miezul Pământului, în unele locuri de până la cinci ori mai înalți decât Muntele Everest”, se artă în studiul publicat în revista Science Advances.

(VEZI ȘI: VOR SĂ DUCĂ EVOLUȚIA UMANĂ LA UN ALT NIVEL. MISIUNEA SPECIALĂ PE LUNĂ, CE INTENȚIONEAZĂ SĂ FACĂ NASA)