Destin tragic pentru o tânără de 28 de ani, mămică a doi copii. Cum a fost găsită de medicii legiști într-o casă închiriată de familia fostului soț

Publicat: 25/02/2023 | 16:36
Abby Choi, model în vârstă de 28 de ani, a fost găsită fără suflare. Sursă: Instagram

O crimă tulburătoare a avut loc în Hong Kong. O tânără în vârstă de 28 de ani, mămică a doi copii, a fost găsită moartă într-o locuință închiriată de familia fostului soț. Descoperirea a fost șocantă pentru medicii legiști! Atenție, urmează detalii care pot afecta emoțional!

Abby Choi este o tânără în vârstă de 28 ani, mămică a doi copii, care a fost omorâtă și apoi tranșată. Bucăți din trupul ei au fost găsite într-o casă închiriată de familia fostului soț, în Hong Kong. Tânăra a fost dată dispărută în data de 21 februarie 2023, marți. Acum, însă, trupul ei a fost descoperit dezmembrat în locuința respectivă.

Vezi și DESTIN TRAGIC PENTRU UN MODEL ONLYFANS! A MURIT LA 31 DE ANI: ”SPERAM SĂ FIE DOAR UN COȘMAR”

Trupul neînsuflețit al modelului a fost găsit dezmembrat în casă

Abby Choi activa ca model. Tânăra a fost văzută ultima oară pe Fo Chun Road din Tai Po, în cursul zilei de marți, în jurul orei 14:15. Era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni albi, pantofi albi, o bluză albă și o geantă mov. Apoi, tânăra nu a mai putut fi văzută. În acest caz, oamenii legii i-au arestat pe părinții fostului soț și pe fratele lui. Fostul soț al modelului, însă, este de negăsit, iar polițiștii cred că el ar fi criminalul. Bucăți din corpul tinerei au fost găsite împrăștiate în toată locuința. De asemenea, a fost decapitată. În locuință, oamenii legii au găsit un fierăstrău electric şi o maşină de tocat carne. O parte din trupul ei a fost depozitat în frigider, arată worldofbuzz.com.

În ziua în care a fost văzută ultima oară, tânăra de 28 de ani se pregătea să meargă după fiica sa, unul dintre copiii pe care îi avea cu fostul soț. O persoană oferă o recompensă de 1 milion de dolari HK (388.000 de dolari) pentru arestarea vinovatului. Se crede că, înainte ca tânăra să fie găsită fără suflare, ar fi avut o loc o ceartă legată de bani. Tânăra s-ar fi aflat într-o dispută financiară cu familia fostului ei soț, fiind vorba, la mijloc, despre proprietăți în valoare de zeci de milioane de dolari.

Abby Choi era considerată un „Fashion Icon” și avea peste 90.000 de urmăritori pe rețelele de socializare. A participat și la Săptămâna Modei de la Paris.

Vezi și ULTIMELE IMAGINI CU SOFIA, FOTOMODELUL RUS GĂSIT MORT ÎN ISTANBUL. UNDE A FOST SURPRINSĂ TÂNĂRA, CU CÂTEVA ORE ÎNAINTE SĂ CADĂ DE LA ETAJ

Sursă foto: Instagram Abby Choi