Detalii de la accidentul lui Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor! Este vorba de șoferul lui

Publicat: 15/07/2019 | 22:19

Șoferul mașinii în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, implicat luni într-un accident rutier în Capitală și aflat în prezent la Spitalul Floreasca, ar fi efectuat o depășire neregulamentară peste marcajul continuu, moment în care a fost acroșat de o altă mașină,anunță Brigada Rutieră.

Reprezentanții Brigăzii Rutiere precizează că șoferul unei mașini care se deplasa pe Bulevardul AlexandruIioan Cuza dinspre StraDA Maltopol către Strada Petru Rares, în apropiere de intersecția cu Str.Iacob Negruzzi, ar fi efectuat o depășire neregulamentară peste marcajul continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul care se încadrase pentru a efectua virajul la stânga pe strada Iacob Negruzzi.

În urma impactului a rezultat avarierea celor doua autovehicule și a altor patru autovehicule parcate, cât și rănirea pasagerului din primul autoturism, care s-a prezentat la Spitalul Floreasca pentru a primi îngrijiri medicale.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost transportat, luni, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, după ce a fost implicat într-un accident rutier, starea sa nefiind însă una gravă, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Poliției Capitalei.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult