Detaliul sinistru observat de telespectatori în timpul show-ului Chefi la Cuțite. CNA a intervenit și a amendat drastic Antena 1

Publicat: 22/11/2019 | 14:31
Detaliul sinistru observat de telespectatori în timpul show-ului Chefi la Cuțite

Ratingul este la mare preț atunci când concurența între televiziuni  se dovedește a fi acerbă, numai că există din ce în ce mai multe situații în care, așa cum se spune, ”se sare calul”. În astfel de condiții, Consiliul Național al Audiovizualului este obligat să intervină, amenzile fiind consistente.

Antena 1, spre exemplu, a primit o amendă de 25.000 de lei pentru unele imagini difiuzate în emisiunile Chefi la Cuțite și Acces Direct. În ceea ce privește prima emisiune, membrii CNA au luat măsura pentru că au fost difuzate pe post imagini în care un concurent le-a povestit chefilor… cum tortura și omora pisici, telespectatorii fiind, pe bună dreptate, oripilați.

„Știu că pentru acest moment Chefi la Cuțite a ieșit mare vâlvă, inclusiv în presă au venit către noi, am și dat un comunicat de presă. Sincer, nici nu știu din ce parte să abordăm problema. Într-un context pașnic, într-un show culinar, dezvăluie niște caractere, niște persoane la care nici nu te aștepți să iasă chestiuni de genul acesta. (…) Imaginile au fost scoase de la reluare, au fost scoase din online, reacțiile au fost așa cum v-am zis. Noi, în comunicat, am și anunțat că stăm la dispoziția autorităților cu tot ce avem, ca materiale și ca informații, în acest caz”, a declarat, potrivit paginademedia.ro, Norina Ionescu, reprezentantul Antenei 1 în relația cu CNA.

Membrii CNA au sancționat postul de televiziune Antena 1 chiar dacă – la reluare – imaginile nu au mai fost difuzate. Punctul lor de vedere a fost ferm, un show culinar fiind menit a trezi pofta de a mânca, nu invers. „Probabil că dacă era cenzurat, momentul nu s-ar mai difuzat. Bănuiesc că a fost difuzat pentru a atrage atenția asupra anumitor fapte care se întâmplă și care, iată, ies la iveală într-un show culinar”, a mai declarat, conform sursei precizate mai sus, Norina Ionescu, reprezentantul Antenei 1 în relația cu CNA.