Detaliul șocant observat în ultimele fotografii cu Gheorghe Dincă! Ce i-a apărut pe cap

Publicat: 16/09/2019 | 10:34

Polițiștii l-au scos azi din arest pe Gheorghe Dincă cu scopul reconstituirii momentului în care a răpit-o pe Alexandra și apoi a ucis-o, așa cum a recunoscut. Imaginile cu suspectul ridică alte semne de întrebare, și asta pentru că abia acum s-a văzut pe capul lui o cicatrice imensă. 

Gheorghe Dincă, principalul suspect al crimelor din Caracal, a fost adus, luni dimineață, la locuința sa, pentru reconstituirea faptelor. Anchetatorii vor reface, luni, traseul parcurs de Dincă după ce a luat-o la ocazie pe Alexandra, iar marți, traseul parcurs cu Luiza.

Astăzi, însă, când a ajuns în curtea locuinței sale, escortat de polițiști și păzit extrem de bine, pe capul lui Dincă s-a putut observa o cicatrice destul de mare, pe cap,  deasupra urechii drepte, care pare să semene mai degrabă cu o tăietură mai veche, căpătată, probabil, de la altă persoană.

captură Antena3

Potrivit avocatului familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, luni va avea loc reconstituirea cazului Alexandrei, iar marți va fi reconstituit cazul Luizei. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocați.

„Vom participa avocații. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra și marți în ceea ce o privește pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineață”, a mai spus Pop.

Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declarații.

La rândul său, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a spus că nu știe dacă procurorii vor include în reconstituire și experimentul judiciar cerut de familie, respectiv simularea arderii în aceleași condiții, cu aceleași materiale, în același loc, în butoiul unde Gheorghe Dincă a spus că a ars trupurile celor două fete.

Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.