Deține recordul la amenzi în acest an! Un bărbat din Suceava a fost sancționat de autorități de 34 de ori

Publicat: 02/08/2021 | 23:08

Un bărbat din Suceava pare certat cu legea. Acesta deține recordul la amenzi, iar în acest an a fost sancționat de 34 de ori. Deși sancțiunile strânse sunt numeroase acesta pare că nu are de gând să se liniștească, săptămâna trecută fiind amendat de trei ori.

Un bărbat din Suceava a strâns zeci de amenzi și asta doar în acest an. El a fost amendat pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. (CITEȘTE ȘI: ȘOFER PRINS ÎN TIMP CE CONDUCEA CU O VITEZĂ DE 208 KM/H PE DN 65. CE AMENDĂ A PRIMIT)

Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, bărbatul în vârstă de 45 de ani este un cunoscut al oamenilor legii. Se pare că acesta obișnuiește să consume alcool, iar atunci când o face se dă în spectacol, de multe ori oamenii legii fiind nevoiți să îl liniștească.

Numai săptămâna trecută bărbatul a fost amendat de trei ori, suma totală fiind 600 de lei, inclusiv pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.

„Bărbatul este o cunoștință mai veche a jandarmilor, doar de la începutul acestui an fiind sancționat contravențional de nu mai puțin de 31 de ori, fără a pune la socoteală amenzile de săptămâna trecută”, a purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, potrivit stiri.botosani.ro.

(VEZI ȘI: CE A FĂCUT UN TURIST AFLAT PE LITORAL, ÎN MAMAIA, I-A LĂSAT PE OAMENII LEGII CU GURILE CĂSCATE! A FOST AMENDAT)