DEZASTRU in Bucuresti! Ce s-a intamplat in urma cu putin timp!

De: Cancan
Publicat: 26/10/2014 | 09:27

Echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au avut, în ultimele 24 de ore, 161 de situaţii de urgenţă, cele mai multe fiind cazuri de copaci căzuţi pe maşini sau pe carosabil. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ultimele 24 de ore au fost doborâţi de vântul puternic 133 de copaci, din mai multe sectoare.

Daniel Vasile a precizat că 65 de maşini au fost avariate de copacii rupţi de vânt, 11 stâlpi au căzut şi şase panouri publicitare au fost răsturnate de vântul puternic şi de zăpadă. De asemenea, nouă elemente de construcţie au căzut de pe faţadele clădirilor, nicio persoană nefiind rănită. Echipele ISU Bucureşti au avut, în ultimele 24 de ore, 298 de intervenţii în total, incluzând şi incendiile, cazurile de descarcerare şi de acordare a primului ajutor, numărul fiind dublu faţă de o zi obişnuită, a mai spus Daniel Vasile.Bucureştiul a fost, până sâmbătă noapte, sub avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic, stratul de zăpadă care s-a depus ajungând până la zece centimetri.

Citeste si

COD GALBEN de ninsoare în Bucureşti şi cinci judeţe! Ninge deja de cateva ore si nu are de gand sa se opreasca

Prima ninsoare din acest sezon in Bucuresti! Ninge doar de cateva ore, dar bilantul este sumbru

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 12.00, în toată ţara vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. În sudul ţării şi în special în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse 60-70 de kilometri pe oră.