Dezinfectantul care a băgat în spital mai mulți elevi din Dăbuleni nu trebuia folosit în școli

Publicat: 19/02/2020 | 15:13

Dezinfectantul folosit în unitatea de învățământ de la Dăbuleni – care ar fi provocat stări de vomă și dureri de cap elevilor – nu trebuia folosit în școli. Biocidul a fost autorizat în 2015 pentru spitale, dar în 2016 a fost interzis în unități de învățământ. În urma controlului inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică Dolj, la Dăbuleni au fost descoperite mai multe nereguli. (VEZI ȘI: PROTEST INEDIT LA UN LICEU DIN DĂBULENI. ZECI DE ELEVI ȘI PĂRINȚI CER DEMISIA DIRECTORULUI, DUPĂ CE MAI MULȚI COPII S-AU INTOXICAT LA ȘCOALĂ)

Prestatorul de servicii nu avea procedurile generale și specifice pentru operațiunea de dezinfecție, procesul-verbal era incomplet, nu era trecută persoana care a efectuat dezinsecția, nu apăreau concentrația și modul în care s-au folosit substanța respectivă. Firma a fost amendată cu suma de 10 000 de lei.

Săptămâna trecută, 26 de copii de la două școli din Dolj au ajuns la spital cu intoxicație, nouă de la școala din Dăbuleni și alți 16 de la Daneți. La Daneţi însă conducerea şcolii a refuzat să dezvăluie cu ce soluţie s-a făcut dezinsecţia.

„În primul rând, produsul care a fost folosit este un biocid care este avizat de Ministerul Sănătăţii, de comisia naţională de avizare a produselor biologice, dar pe eticheta acestuia este dezinfecţia suprafeţelor şi aparaturii medicale din unităţile medicale”, spune Ştefan Popescu, purtător de cuvânt DSP Dolj.

De la școală, la spital

Zeci de elevi  de la școala din comuna Daneți, județul Dolj, dar şi din Dăbuleni, au avut nevoie, miercurea trecută, de îngrijiri medicale, după ce s-au simţit rău la cursuri. Șeful ISU Dolj, Florea Constantin, a declarat că elevii din Daneți au ajuns la dispensarul din localitate, după ce la școală s-au simțit rău, au avut dureri de cap și vărsături. Autoritățile au fost alertate de profesori.
„Elevii prezintă stări de vomă și dureri abdominale. Starea de rău a apărut la ora de educaţie fizică și sport. Este posibil ca elevii sa ajungă la SJU Craiova. Rămâne ca părinții să își dea acordul.

Diagnosticul este intoxicație cu o substanță necunoscută. Ieri a fost făcută dezinfecție în școală cu o firma”, a declarat, miercurea trecută, Adriana Cojocaru, director adjunct al Liceului Constantin Brâncoveanu, din Dăbuleni.