Dezvăluiri de familie! Cum se înțelege Smiley cu fratele lui, Filip. Între cei doi este o diferență de 7 ani

Publicat: 03/08/2021 | 09:27

În cadrul unui interviu, Smiley a făcut o serie de dezvăluiri despre familia sa. A vorbit despre relația ce fel de relație are cu părinții săi, dar și cu fratele său mai mic, pe nume Filip. Cântărețul își iubește foarte mult oamenii dragi și vorbește la superlativ despre ei!

Smiley a vorbit despre membrii familiei sale. Artistul a avut o copilărie frumoasă, este foarte iubit de părinți, iar în prezent a devenit și el, la rândul său, părinte, împărtășind mai departe ceea ce a învățat. Într-un interviu, cunoscutul cântăreț a vorbit despre relația pe care a avut-o și o are în continuare cu părinții lui, dar și despre relația cu fratele său mai mic, Filip. Fără să stea pe gânduri, cântărețul a vorbit întotdeauna la superlativ despre ei.

”Tot ce sunt eu astăzi este meritul părinților mei și al familiei, mereu am spus asta. Educația, valorile, credința, simplitatea, pasiunea, dragostea necondiționată, grija de cei din jur, pe toate le-am văzut la ei înainte de a ne fi fost explicate și impuse mie și lui Filip”, a declarat Smiley pentru Viva.

Smiley și fratele lui, Filip, lucrează la aceeași casă de discuri

Cât despre relația cu fratele lui, care este mai mic cu șapte ani, Smiley a mărturisit că atunci când erau mici s-au simțit diferențele, deoarece nu aveau același grup de prieteni și nici aceleași activități. Acum, însă, amândoi lucrează la aceeași casă de discuri, iar relația este una strânsă.

”Știam că sunt bine amândoi, însă m-a copleșit gândul că li s-ar fi putut întâmpla ceva. Am avut o avalanșă de sentimente de tot felul, am plâns și singurul lucru care m-a liniștit a fost să pun mâna pe chitară și să cânt ce simt. Atunci s-a născut piesa „Confesiune”, care și acum mă face să retrăiesc momentele de atunci și să îmi amintesc cât sunt părinții mei de importanți pentru mine și cât de mult mi-i doresc alături cât mai mult timp”, a mai spus Smiley.

sursă foto: arhivă CANCAN