DIANA de la ‘’Insula iubirii‘’, lăsată cu buza umflată! A ajuns în pat cu ANDY, iar apoi…

De: Cancan
Publicat: 01/08/2017 | 12:39

„Sincer, pe alocuri mi se pare sufocant comportamentul ei. (…) Uneori simt că mă priveşte ca pe un învăţător, ca pe un model”, a spus Andy. În momentul în care s-au aşezat în pat, Andy a pus mâna pe o carte şi s-a apucat să citească. „Aşa făcea şi bunicul înainte să moară. (…) La dream date Andy citeşte”, a reacţionat Diana.

Diana nu a mai rămas cu Ben, până la sfârşitul emisiunii, iar unul dintre motive au fost chiar momentele grele prin care a trecut fosta iubită a lui Vârciu, fără să simtă sprijinul lui Ben. În emisiune s-a cuplat cu Any, una din ispitele nasculine, şi i-a făcut acestuia confidenţe despre relaţia pe care a avut-o cu Ben. „El (Ben n.r.) mi-a făcut mie foarte mult rău. Şi am iertat, că am zis să mergem mai departe, să salvăm relaţia. Aveam confortul financiar, atât, încă din februarie, când rămăsesem însărcinată cu el, dar a fost o sarcină cu probleme. Pur şi simplu nu mi-am dorit acea sarcină”, i-a spus ea, iar totul a ajuns în faţa telespectatorilor.