Diana Dumitrescu a aflat sexul copilului pe care îl poartă în pântece! “Voiam să țin asta pentru noi…” Actrița, mărturisiri, în premieră, despre sarcină

Publicat: 26/03/2019 | 21:01

Diana Dumitrescu a făcut dezvăluiri despre sarcina ei, ocazie cu care a anunțat că urmează să nască un băiețel.

“Da, e băiat. Sperăm că se menține băiat până la nouă luni! Voiam să țin asta pentru noi și am zis că nu spun”, a spus Diana Dumitrescu la un post de televiziune.

În vârstă de 35 de ani, Diana Dumitrescu a dezvăluit în luna că este însărcinată. Ea a publicat o fotografie în care își etala cu mândrie burtica de graviduță. Actrița a aflat marea veste în timp ce se afla într-un city-break.

Sunt absolut în al nouălea cer! Sunt extrem extrem de fericită! Nu-mi vine să cred. Abia am trecut de primele trei luni, încă mă obişnuiesc, încă mă uit în oglindă. Ceva e acolo şi creşte. Am la eco fost i-am auzit inimioara, e bine, aşteptăm în două trei zile să vedem ce este. Eu îmi doresc un copil fie sănătos iar el îşi doreşte un băiat, ca orice bărbat. Am aşteptat 10 ani să rămân însărcinată. Părinţii sunt în culmea fericirii. Eu mai am o nepoţică dar părinţii lui vor fi bunici pentru prima dată. Sunt mai agitată şi mai nervoasă dar majoritatea zilelor mă odihnesc. Nu mănânc pentru doi dar mănânc de toate. Deja am luat 5 kilograme”, a mai spus Diana Dumitrescu.

Diana Dumitrescu și Alin Boroi s-au căsătorit anul trecut

Diana Dumitrescu (n.: 30 septembrie 1983 în Constanța) a devenit soția lui Alin Boroi în cadrul unei ceremonii care a avut loc în mare secret anul trecut. Vestea că au făcut nunta a fost dată de actriță pe 16 septembrie 2018. În toamna lui 2017, frumoasa vedetă a povestit în cadrul unui interviu cum a fost cerută în căsătorie: “Am fost cerută în căsătorie în iarnă. A căzut în genunchi şi mi-a zis: vrei să fii soţia mea? Am zis Da. Am fost foarte surprinsă. S-a întâmplat în ajun de Crăciun, când ne dădeam cadourile”.

Diana Dumitrescu se află la a doua căsătorie. În trecut, actrița, care este cunoscută publicului din țara noastră grație telenovelelor în care a jucat de-a lungul timpului, a fost căsătorită cu Ion Ducu.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult