Diana Pârvu este însărcinată, după ce a fost diagnosticată cu endometrioză: “Sunt dovadă vie că se poate să fii mamă, în ciuda tuturor statisticilor”

Publicat: 05/11/2020 | 13:58

La 35 de ani, Diana Pârvu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa! A aflat că a fost binecuvântată cu un copil, deși, în trecut ea a primit un diagnostic crunt: endometrioză. După ce a ținut sarcina ascunsă în primul trimestru, acum, când a ajuns deja în a doua, fosta prezentatoare de la Kanal D a făcut publică fericita veste.

Diana Pârvu este însărcinată cu primul copil

Diana Pârvu a fost suspectă de cancer în urmă cu doi ani și, în urma tuturor investigațiilor medicale, doctorii au diagnosticat-o cu endometrioză. Aceasta este o afecțiune cu frecvență mare la femeile tinere și este una dintre principalele cauze de infertilitate feminină. Vestea că a rămas gravidă o trăiește ca pe o minune, iar fericirea din sufletul ei a atins cote maxime.

“A fost o zi plină de emoții. În sfârșit, pot spune cea mai frumoasă veste pe care am primit-o în urmă cu tre luni jumătate: SUNT ÎNSĂRCINATĂ!!!!!! Am ales să fac public acest lucru @lamaruta_protv, tocmai pentru a transmite un mesaj tuturor femeilor care și-au pierdut speranța în lupta cu endometrioza. Orice este posibil, trebuie doar să continui să crezi. Eu sunt dovada vie că se poate să fii mamă, în ciuda tuturor statisticilor” este mesajul publicat de vedetă pe Instagram, unde a pus și o poză în care își ține protectiv mâna dreaptă pe burtică, iar alături de ea este cunoscutul prezentator.

Diana Pârvu, felicitată de mai multe vedete din showbizul din România © Instagram

Printre vedetele care au felicitat-o imediat când a făcut postarea se numără Adelina Pestrițu, Roxana Nemeș, Otniela, Sandra Izbașa, Simona Trașcă, Cristina Șișcanu, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului; “Felicitări, mămico!!! Ce frumos! Cât mă bucur pentru voi!!”, “Doamne ajută, sarcină ușoară”, “Felicitări, @dianaparvu ! Să fiți sănătoși și fericiti toți trei. Bravo pentru luptă și pentru curaj!” sunt trei dintre mesajele primite de la divele din showbizul românesc.

Nu rata: Fosta prezentatoare de la Kanal D s-a reorientat profesional! Din ce face bani acum Diana Pârvu

Viitoarea mămică a făcut declarații emoționante în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță despre sarcină, dar și despre cumplita maladie a infertilității. Puteți asculta interviul complet imediat ce veți da play la filmarea de mai jos.