Diego Maradona la 60 de ani

Toate numele importante din fotbalul mondial au avut câte o poreclă care le-au conturat foarte bine profilul şi statutul în sportul-rege. Pele a fost „Regele”, Ronaldo a fost „Il Fenomeno”, Messi este „Messia”, Dejan Savicevic, „Il Genio” dar Diego Armando Maradona a fost cunoscut drept „EL DIOS”! 

Un geniu în stare pură, Diego este şi singurul fotbalist din istorie care a doborât de două ori recordul de transfer la nivel mondial: prima dată, în 1982, când Barcelona l-a cumpărat de la Boca Juniors pentru opt milioane de dolari şi a doua oară, în 1984, când Napoli l-a achiziţionat de la catalani pentru 10 milioane. El a generat o religie în toată regula, creată de fanii săi din Rosario, care i se închină la propriu şi au înfiinţat „Biserica lui Maradona” cu ocazia celei de-a 38-a aniversări a celui mai iubit argentinian din toate timpurile. Pentru aceştia, lumea a început o dată cu naşterea idolului lor, în 1960, considerat Anul Zero în „Calendarul Diegorian”. Şi nimeni nu exagerează dacă spune că fotbalul a început cu Diego Armando Maradona şi că se poate împărţi în două ere: cea de dinaintea lui şi cea de după el.

Născut pe 30 octombrie 1960 la Lanus, Maradona a legat încă de când era foarte mic o relaţie aparte cu mingea pe care o bătea cât era ziulica de lungă pe străzi, unde a şi învăţat cum să se descurce în faţa unor adversari mai mari şi mai puternici.

Cu zece zile înainte de a împlini 16 ani, pe 20 octombrie 1976, debutează oficial pentru Argentinos Juniors, iar pe 14 noiembrie, marchează primul său gol. Tot la 16 ani, pe 27 februarie 1977, într-un meci cu Ungaria, debutează în naţionala Argentinei pentru care va marca 34 de goluri în 91 de selecţii. Evoluţiile sale îi dau speranţe că ar putea prinde lotul pentru Cupa Mondială din 1978, dar selecţionerul Cesar Luis Menotti nu l-a convocat pentru turneul final din Argentina, considerând că Diego este prea tânăr. Un an mai târziu, Maradona a cucerit cu naţionala Argentinei de tineret Mondialul sub 20 de ani, disputat în Japonia şi câştigat după 3-1 în finala cu URSS, în care a şi marcat un gol. El a înscris şase goluri în cele şase partide şi a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei.

Supranumit şi „El Pibe de Oro”, Diego avea să fie primul fotbalist care primeşte Balonul de Aur şi la Cupa Mondială Under-20 şi la FIFA World Cup, în 1979 şi 1986, singurul om care a egalat această performanţă fiind Lionel Messi, în 2005 şi 2014. Tot în 1979, înscrie primul său gol pentru naţionala de seniori a Argentinei într-o victorie cu 3-1 în faţa Scoţiei pe Hampden Park. După ce a câştigat de cinci ori titlul de golgeter în campionat cu Argentinos Juniors, pentru care a marcat 115 goluri în 167 de apariţii, Maradona ajunge în 1981 la Boca Juniors, clubul unde şi-a dorit dintotdeauna să joace şi care a plătit pentru transferul său 1,5 milioane de dolari. La două zile după ce a semnat cu Boca, debutează împotriva lui Talleres de Cordoba şi marchează o dublă, iar pe 10 aprilie dispută primul său Superclasico pe Bombonera în faţa lui River Plate.

În 1982, Diego a jucat la prima sa Cupă Mondială, în Spania, dar vremea sa încă nu sosise cu adevărat. A marcat două goluri în meciul din prima fază a grupelor cu Ungaria, dar apoi nu s-a mai distins decât printr-o nervozitate exagerată, din cauza căreia a şi fost eliminat în partida cu Brazilia. Imediat după turneul final, Maradona devine cel mai scump fotbalist al lumii după ce FC Barcelona îl transferă cu aproape opt milioane de dolari.

Ajuns la Napoli pentru o altă sumă-record la acea vreme, aproape 11 milioane de dolari, Maradona a fost primit ca un rege, 75 de mii de oameni fiind pe stadion la prezentarea sa oficială, lucru nemaiîntâlnit până atunci. Cu Maradona pe teren, gruparea de lângă Vezuviu a realizat eventul campionat-cupă în 1986-1987, a mai luat un scudetto, în 1990, și Cupa UEFA, în 1989. Golgeterul Serie A în stagiunea 1987-1988, cu 15 goluri în 28 de meciuri, Diego este și în prezent cel mai bun marcator din istoria lui Napoli, cu 115 reușite în toate competițiile.

Poreclit și „Barrilete Cosmico” (Butoiașul Atomic), Diego a fost de neoprit la Cupa Mondială din Mexic. În 1986, Maradona a condus Argentina spre al doilea său titlu mondial în stil de mare campion, cu cinci goluri și cinci pase decisive. În total, a contribuit la 10 din cele 14 goluri ale sud-americanilor la turneul final și a fost votat în unanimitate cel mai bun jucător al competiției. În semn de omagiu, mexicanii au realizat o statuie cu Maradona marcând „Golul Secolului” care tronează la intrarea pe stadionul Azteca.

În 1990, după ce a adus al doilea scudetto lui Napoli, Maradona și-a dus din nou naționala până în finala Cupei Mondiale din Italia, pierdută, însă, în fața Germaniei cu 1-0.

După acest eșec, cariera lui a intrat pe o pantă descendentă ca urmare a scandalurilor în care a fost implicat: legături cu mafia napolitană Camorra, apariția unui fiu nelegitim și consumul de cocaină, care i-a atras o suspendare de 15 luni. Astfel, Maradona a plecat de la Napoli în dizgrație în 1992, dar ulterior clubul de pe San Paolo a retras definitiv tricoul cu numărul 10 în onoarea celui mai bun fotbalist care a strălucit lângă Vezuviu. Deși a fost dorit și de Real Madrid și de Olympique Marseille, Diego a semnat cu FC Sevilla, unde a jucat un sezon, în care a înscris de cinci ori în 26 de meciuri.

În 1993, Maradona se întoarce în Argentina la Newell’s Old Boys, iar doi ani mai târziu, revine la clubul său de suflet, Boca Juniors, unde își va încheia cariera în 1997, după ce a marcat în total 259 de goluri în 490 de meciuri oficiale pentru echipele de club.

Diego a mai jucat la Cupa Mondială din 1994, unde a evoluat în doar două meciuri, cu Grecia și Nigeria, marcând un gol, înainte de a fi depistat pozitiv cu efedrină la un control antidoping. A fost suspendat pentru tot restul competiției, ceea ce l-a determinat să se retragă din echipa națională, partida cu Nigeria fiind ultima în tricoul albiceleste. Pentru toate realizările sale, Maradona a fost desemnat Jucătorul Secolului XX de FIFA.