Dieta lui Elon Musk | Ce este „postul intermitent” și cum poți să slăbești 10 kg în câteva zile

Publicat: 31/10/2022 | 19:20

Elon Musk are 51 de ani și e unul dintre cei mai cunoscuți oameni din lume. Își dedică tot timpul afacerilor cu mașini electrice, nave și rachete, dar mai nou, se preocupă și de aspectul său fizic. Se pare că, programul prin care directorul Tesla a reușit să piardă în greutate nu este pentru toată lumea și asta pentru că presupune câteva riscuri. 

Celebrul Elon Musk a dezvăluit, recent, pe internet că a dat jos peste 10 kilograme, după ce a ținut o cură de slăbire. Acest tip de dietă este foarte populară în rândul starurilor de la Hollywood, deoarece poate fi foarte bine adaptată stilului de viață și programului.

CITEȘTE ȘI: TOP CELE MAI AMUZANTE IMAGINI ȘI VIDEOCLIPURI CU ELON MUSK LEGATE DE VENIREA SA ÎN ROMÂNIA

Postul intermitent este format din două cicluri diferite, mai exact prima parte în care ai voie să mănânci și perioada în care nu trebuie să consumi nimic, în afară de lichide fără calorii (apă, ceai, cafea neîndulcite).

„La sfatul unui bun prieten, am urmat postul intermitent și mă simt mult mai sănătos”. Am dat jos peste 10 de kilograme, comparativ cu greutatea mea maximă”, a povestit Elon Musk.

Elon Musk deține o avere de peste 221 miliarde $ (Foto: Arhivă)

Ce presupune postul intermitent

Postul intermitent presupune renunțarea la micul dejun, în timp ce restul meselor se stabilesc într-un interval de cel mult 8 ore.

Se poate mânca între orele 12.00 și 20.00, iar în restul timpului se postește, adică nu poți consuma nimic solid, doar bei apă, ceai, cafea. Pentru unele persoane, funcționează mai bine o fereastră mai mare de post, de exemplu mâncatul în intervalul a 6 ore în loc de 8. Pentru altele, poate funcționa alt interval orar de exemplu, prima masă la 8.00 și ultima masă la 16.00.

Un nutriționist a dezvăluit secretul din spatele postului intermitent, dacă funcționează cu adevărat și de ce este atât de controversat.

„Mulți cred că dieta contribuie la longevitate, la o mai bună funcționare a creierului și ajută chiar și la dobândirea unui echilibru emoțional. Unii folosesc dieta pentru a pierde în greutate, dar pentru alții este vorba și despre alte beneficii pe care postul intermitent le are asupra organismului.

Contează tipul de alimente consumate, stilul de viață, activitatea fizică etc. Ceea ce putem concluziona este că sunt necesare dovezi mai solide înainte de a trage orice concluzie în privința acestei diete prin postul intermitent”, a declarat nutriționista Signe Svanfeldt.

 

This browser does not support the video element.