Din ce își câștigă existența Adrian Țutu, în prezent. Ce s-a ales de primul câștigător de la Românii au talent, de pe Pro TV

Publicat: 02/03/2021 | 10:32

În anul 2011, Adrian Țuțu devenea primul câștigător de la Românii au talent. Tânărul care impresionase atât juriul, cât și publicul cu vocea sa și cu creațiile muzicale proprii. Timpul a trecut și se pare că la momentul respectiv nu s-a ales cu mai nimic din marele premiu câștigat la Pro TV.

Toată lumea a crezut că Românii au talent a fost, pentru Adrian Țuțu, rampa de lansare de care avea nevoie. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat chiar așa. Premiul de 120.000 de euro s-a dus rapid, iar Adrian Țuțu, deși promitea multe din punct de vedere muzical, a dispărut rapid din peisajul monden.

Mai exact, după ce a câştigat Românii au Talent, Adrian Țuțu a avut câteva concerte și a apărut într-o reclamă la chipsuri, apoi s-a scufundat în anonimat.

În 2015, acesta a anunțat pe contul său de Facebook că s-a întors de unde a plecat: în Focșani, orașul său natal, fără bani și fără cariera mult visată. El a mărturisit că toți banii i-a investit în muzică și imaginea sa, dar fără succes. Câștigătorul de la Românii au Talent mai spunea atunci că s-a decis să o ia de la zero și că va scoate piese cu mesaj social. “Să nu credeţi că mulţi bani o să vă aducă fericirea, nu acum că i-am avut chiar ştiu că nu o aduc”, mărturisea acesta. În prezent, despre Adrian Țuțu nu se mai aude nimic din punct de vedere muzical, așa că marea lui carieră s-a dus mai repede decât s-au așteptat unii.

Care a fost parcursul lui Adrian Țuțu, la Românii au talent

Tânărul cântăreț de hip hop reușea să cucerească juriul de la Românii au Talent, în preselecții, cu melodia „E evident, românii au talent“, un imn neoficial el emisiunii. În semifinala Românii au Talent, el a venit cu melodia “Iubiți-vă părinții”, iar în finală a cântat “Sunt român, deci pot” și a câștigat premiul de 120.000 de euro.