Din păcate, medicii au făcut anunțul trist despre Mihai Constantinescu, după 105 zile de comă

Publicat: 27/08/2019 | 09:16
Mihai Constantinescu și Simona Secrier, o relație frumoasă

Au trecut nu mai puțin de 105 zile de când îndrăgitul cântăreț Mihai Constantinescu se află internat la spitalul Floreasca, în comă, supravegheat de medici douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Familia și toți cei care i-au fost prieteni, de-a lungul timpului, se roagă, în fiecare zi, pentru însănătoșirea sa, deși medicii se păstrează, în continuare, rezervați. 

Din păcate, potrivit surselor medicale, starea lui Mihai Constantinescu nu s-a îmbunătățit după acesta 105 zile de comă. Cântărețul nu a mișcat nici măcar un deget până acum. Un apropiat al lui Mihai Constantinescu a declarat că familia ”s-a împăcat cu situația”, însă toți cei din jurul artistului speră într-o minune.

„Se simțea rău încă de la începutul lui 2018. L-am vizitat, acum, și era o mână de oase și piele. Nu l-am mai recunoscut, nici nu mai putea vorbi. Nu mai are nicio șansă de supraviețuire. Are mormântul deja pregătit. Anul trecut i-au extirpat un rinichi și au apărut complicații. Este foarte grav! Familia s-a împăcat cu situația”, a povestit, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, o persoană apropiată de Mihai Constantinescu.

”Să se petreacă o minune”

”Mihai Constantinescu este într-o situație critică și acum. Dacă o zi sau două dă motive medicilor să fie optimiști, în următoarea lucrurile se înrăutățesc la loc, spre disperarea tuturor celor din jur. Din păcate, stopul cardio-respirator pe care l-a suferit Mihai Constantinescu a fost unul cât se poate de sever și, în acest moment, tot ceea ce se poate spera este să se petreacă o minune pentru ca el să își revină”, a declarat un apropiat al familiei.

Simona Secrier a declarat, la rândul ei, că – ”din păcate” – nu se poate vorbi despre o schimbare. ”Nu e o schimbare, din păcate. Nu pot vorbi acum”, a declarat Simona Secrier, conform sursei precizate mai sus.