Directorul Spitalului Județean Bacău, Adrian Popa, izolat la domiciliu după ce s-a întors din Italia

Publicat: 25/02/2020 | 15:24
Directorul Spitalului Județean Bacău, Adrian Popa, izolat la domiciliu după ce s-a întors din Italia

Directorul Spitalului Județean Bacău, Adrian Popa, este în izolare voluntară la domiciliu pentru 14 zile. Atribuțiile de serviciu au fost preluate de directorul medical, dr. Ioana Dinu.

În urma revenirii dintr-o vizita efectuată în Italia, duminică 23 februarie, directorul SJU Bacău, Adrian Popa s-a plasat – conform procedurilor in vigoare – in izolare voluntară la domiciliu, începând cu ziua de marți 25 februarie, pentru o perioadă de 14 zile.

Alături de acesta, au optat pentru izolarea voluntară la domiciliu și membrii familiei sale. Precizăm faptul că Adrian Popa nu s-a aflat, pe parcursul vizitei în Italia, într-o zonă de carantină sau risc de contaminare cu coronavirus, însă pentru a elimina orice risc sau speculație și din respect față de concetățeni, directorul a optat pentru această formă de izolare agreată cu DSP Bacău.

Atribuțiile și obligațiile de serviciu ale managerului au fost preluate de către directorul medical al SJU Bacău, Ioana Dinu, până la revenirea lui Adrian Popa la programul normal de lucru.