Djokovic, o nouă declarație controversată: „Nu voi dezvălui dacă sunt sau nu vaccinat”

Publicat: 18/10/2021 | 23:55

Novak Djokovic, ocupantul locului 1 în clasamentul mondial al tenisului a revenit în atenția publicului cu o nouă declarație controversată referitoare la vaccinul împotriva virusului Covid-19. De această dată, sârbul refuză să spună dacă s-a vaccinat sau nu.

Novak Djokovic, mai multe declarații controversate

De-a lungul precedenților doi ani, marele tenismen s-a făcut remarcat prin declarațiile sale controversate referitoare la perioada pandemică. De asemenea, ne amintim că acesta a organizat un turneu de tenis demonstrativ în perioada în care competițiile oficiale erau oprite. De altfel, atunci „Djoker” s-a și infectat.

De această dată, Nole a oferit următoarea declarație potrivit presei din Serbia:

„Sunt multe speculații, inclusiv din partea presei, care mă deranjează. Nu am vorbit foarte mult despre vaccin. Nici nu avea sens, pentru că toată lumea deja face presupuneri din cauza declarației pe care am dat-o anul trecut. Nu doar în sport, ci în general, s-a creat o diferență între cei vaccinați și cei nevaccinați. Sunt dezamăgit. E oribil dacă discriminăm o persoană doar pentru că ia o decizie personală. E treaba fiecărui om dacă vrea sau nu să se vaccineze. Media pune presiune pe mulți oameni. În acest moment sunt prea multe informații contradictorii. Totul se schimbă rapid. Eu am propria opinie, dar nu voi dezvălui dacă sunt sau nu vaccinat. E o chestie personală. Mi se pare inadecvat să întrebi asta.”