DNA a finalizat ancheta in cazul licitatiei truncate de la Metrorex. Afla pe cine au trimis procurorii in judecata

De: Cancan
Publicat: 15/12/2015 | 11:49

DNA a dat marti un comunicat in care explica ce s-a intamplat.

Procurorii au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

PICU VALERIU, angajat al sociatatii comerciale de transport cu metroul Bucuresti -Metrorex SA, de membru al comisiei de licitatie, sub aspectul comiterii infractiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

BANCESCU OVIDIU, angajat al unei societati comerciale participante la licitatie, sub aspectul comiterii infractiunii de instigare la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
La data de 26 iunie 2014, societatea comerciala de transport cu metroul Bucuresti – METROREX S.A. a lansat procedura de achizitie publica, pentru atribuirea acordului – cadru ”Achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon”, avand ca obiect cumpararea de cel mult 51 trenuri noi de metrou (a cate sase vagoane).

Valoarea estimata a contractului s-a stabilit la suma de 1.556.259.680 lei, sursa de finanţare urmand a se asigura din credit extern garantat de stat (B.E.I.) si de la bugetul de stat.

Acordul – cadru urma a se perfecta cu un singur operator economic, pentru o durata de 84 luni.
Procedura de achiziţie este cea a licitatiei deschise, valoarea estimata fiind de 1.556.259.680 lei, iar criteriul de evaluare a ofertelor este reprezentat de „oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic”.

Informatii cu caracter confidential

In acest context, in perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Bancescu Ovidiu, reprezentant al uneia dintre societatile participante la licitatie, l-a determinat pe inculpatul Picu Valeriu, membru al comisiei de licitatie, sa furnizeze, in mod continuu, informatii cu caracter confidential vizand desfasurarea licitatiei, reprezentantilor uneia dintre societatile participante la licitatie. Aceste informatii se refereau inclusiv la ofertele si condiţtile celorlalti contracandidati, avand ca rezultat vicierea grava a procedurii de licitatie. Informatiile confidenţiale erau oferite atat in scopul adjudecarii licitatiei de catre firma respectiva, cât şi pentru ca inculpatul Picu Valeriu sa continue sa incaseze foloase (contravaloarea traducerilor solicitate de reprezentantul firmei, inculpatul Băncescu Ovidiu si efectuate prin intermediul unei PFA apartinand unei rude a angajatului Metrorex).
Firma respectiva a fost desemnata castigatoare, insa contractul de atribuire nu a fost incheiat din cauza ca, in prezent, procedura este suspendata”, arata DNA. (G.B.)