Doi adolescenți au fost împușcați în cap cu un pistol cu bile. Totul s-a întâmplat în fața unui liceu din Ploiești

Publicat: 06/10/2020 | 18:29

Un incident surprinzător a avut loc în fața unui liceu din Ploiești, unde doi adolescenți au fost împușcați în cap cu un pistol cu bile. La fața locului s-au deplasat atât polițiștii, cât și două echipaje de la Serviciul de Ambulanța Județean.

IPJ Prahova a anunțat că a avut loc un conflict între mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, în timpul altercației fiind folosit un pistol cu bile. Potrivit Observatorul Prahovean, în urma incidentului cei doi tineri care au fost împușcați s-au ales cu traumatisme cranio cerebrale. (CITEȘTE ȘI: FOCURI DE ARMĂ ÎNTR-UN CENTRU COMERCIAL DIN VOLUNTARI. UN BĂRBAT A TRAS CU PISTOLUL LA LOCUL DE MUNCĂ, APOI A FUGIT)

Serviciul de Ambulanța Județean (SAJ) Prahova a transmis că ”cei doi băieți au traumatisme cranio cerebrale, prin împușcare cu pistol cu bile”. „Intervenim cu 2 echipaje, din care unul cu medic. Revenim cu date despre pacienți după evaluarea acestora”, au comunicat către Observatorul Prahovean cei de la Serviciul de Ambulanță Prahova.

Au fost demarate cercetările

La locul incidentului s-a deplasat și o echipă de polițiști, care a demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cu s-au desfășurat lucrurile și pentru a îl identifica pe cel responsabil. (VEZI ȘI: CAZ ȘOCANT ÎN SECTORUL 5! UN BĂRBAT A TRAS CU PISTOLUL PENTRU CĂ L-A DERANJAT ZGOMOTUL FĂCUT DE COPIII CARE SE JUCAU PE STRADĂ)

„Astăzi, în jurul orei 13.30, am fost sesizați cu privire la faptul că tineri, cu vârste cuprinse între 15-17 ani, au avut o altercație pe str. George Topîrceanu, din municipiul Ploiești, în urma căreia a fost folosit un pistol cu bile. S-au acordat îngrijiri medicale la fața locului. Există indicii cu privire la identitatea autorilor, se continuă cercetările pentru depistarea lor. La fața locului se află o echipă complexă de polițiști, care efectuează cercetarea criminalistica a locului faptei„, a transmis IPJ Prahova.