Doi dintre cei 29 de supravietuitori ai accidentului din Muntenegru sunt inca in spital! Afla tot despre starea lor!

De: Cancan
Publicat: 23/09/2013 | 00:00
Podul de unde a sarit autobuzul

18 persoane au murit in teribilul accident din Muntenegru

Muntenegrenii au dat o lectie atunci cand au vazut ce s-a intamplat la 48 kilometri de Podgorica, capitala şi cel mai mare oras din Muntenegru. Mai exact, calatorii aflati pe sosea au fost primii care au dat primul ajutor in accidentul din apropierea podului Grlo (gatul), pod ce traverseaza Canionul Morace.

29 de romani au fost transportati la spital, avand diverse traumatisme

Printre acestia, o echipa de alpinisti amatori, din care face parte si un medic, au organizat si coordonat acţiunea de scoatere a ranitilor din rapa. S-au format ad-hoc doua siruri de localnici care treceau targile cu ranitii, din mana in mana, pe corzile alpinistilor. Ranitii au fost transportati la unitatea medicala Crne Gore. Toti cei implicati in salvarea romanilor au mers sa doneze sange pentru victimele din Romania.

Localnicii din Muntenegru au fost primii care au acordat primul ajutor

De acolo, pe 25 iunie, ranitii au fost adusi in tara, cu doua zboruri, prima data 11, care au fost preluati de ambulante si dusi la spitale in Capitala, iar spre seara inca 18.

Podul de unde a sarit autobuzul

Multi dintre cei care au scapat din teribilul accident, spun ca s-au nascut a a doua oara, iar in prezent mai sunt inca doua persoane internate in unitatile medicale din Capitala. Chiar daca maoritatea s-au externat, inca mai sufera de pe urma tragediei. Unii fac consiliere psihologica, iar altii au inca probleme medicale.

Dintre cei doi care sunt inca sub supravegherea medicilor, unul se afla la Spitalul Floreasca si este vorba despre cel de-al doilea sofer al autocarului prabusit, care, se pare, dormea in timpul impactului. Potrvit medicilor starea lui este grava, fiind, dupa cum o descriu specialistii, intr-o stare vegetativa persistenta.

Cel de-al doilea pacient, se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti si potrivit unor surse medicale acesta s-ar fi trezit din coma, insa fara functii neurologice.

Victime accident Muntenegru

Familia soferului care a condus microbuzul, urmarita de ghinion!

Pe 27 iunie George Ciobanu, soferul care se afla la volanul autocarului groazei, a fost condus pe ultimul drum de familie si prieteni. Sfasiati de durere si cu lacrimi in ochi ei si-au luat ramas bun de la barbatul de 45 de ani. Acum, familia trece printr-o alta tragedie. “Joi si-au inmormantat un unchi. El s-a dus pana aici la padure si a facut infarct. Le este greu, li s-au intamplat multe. El (n.r. George Ciobanu) era un sofer bun, nu cred ca a facut vreo tampenie la volan”, ne-a povestit un vecin al familiei Ciobanu.

Autobuzul s-a oprit in copaci si nu a ajuns in albia raului

La inceputul lunii august, anchetatorii din Muntenegru au spus ca potrivit tahometrului, soferul circula cu 80 de kilometri la ora, o viteza mult prea mare pentru acel sector de drum. Potrivit presei din Muntenegru limita de viteza era de 40 de kilometri la ora. De altfel, supravietuitorii au fost chestionati in spital, la vremea respectiva, de catre politisti de la Serviciul Omoruri al Politiei Romane si de doi procurori. (A.S.)(Sursa foto rts.rs, stirileprotv.ro )