Doi dintre supravieţuitorii din Colectiv fac mărturii cutremurătoare! ”Învaţăm să mâncăm, să ne spălăm şi să mergem la toaletă”

De: Cancan
Publicat: 04/03/2016 | 11:35

Noaptea care le-a schimbat viaţa celor doi supravieţuitori din Colectiv

Alex Olteanu şi Cristian Răducanu fac parte din grupul celor 11 răniţi care încă primesc îngrijiri medicale în străinătate. Grav răniţi în urma incendiului, cei doi au relatat, într-un interviu acordat postului de televiziune BBC, prin ce au trecut în noaptea care avea să le schimbe întraga viaţă.

Tinerii au fost în comă profundă, fiind transferaţi într-un spital din Newcastle, unde au învăţat să o ia de la zero, să mănânce, să se spele, sau să meargă la toaletă. Le sunt recunoscători medicilor englezi care i-au ajutat şi sprijinit în tot acest timp, acum îi consideră o a doua familie: „Medicii de aici ne-au învăţat să mâncăm, să ne spălăm şi să mergem la toaletă”.
 

Băieţii povestesc despre momentele teribile prin care au trecut în noaptea incendiului

M-am uitat la tavan şi am văzut că în doar câteva secunde a luat foc. Oamenii din spate se împingeau iar cei care erau în faţă pur şi simplu s-au prăbuşit, iar ceilalţi cădeau peste ei. Erau efectiv unii peste alţii”, a povestit Cristian Răducanu.
Cea mai groaznică imagine pe care o are şi acum în minte e faptul că se zbătea să iasă din club şi că, pentru a se elibera, a fost nevoit să calce pe alţii. „E cel mai tragic moment”, a spus tânărul.
 

Alex Olteanu poartă cicatrici pe corp, dar şi în suflet

Tragedia din Colectiv i-a lăsat urme adânci tânărului, care este badajat pe frunte, purtând cicatrici adânci pe care focul i le-a lăsat pe faţă şi pe mâini.
 

„Când am ajuns în spital, m-au pus într-un scaun cu rotile şi m-au dus într-un salon. De atunci nu-mi aduc aminte absolut nimic. Pur şi simplu, m-am trezit în Anglia. Simt că o parte din medicii aici sunt ca o a doua familie pentru mine. Ne-au învăţat să facem lucruri simple. Ne-au învăţat să mâncăm, să ne spălăm, să mergem la toaletă. Îi apreciez enorm pentru ceea ce au făcut pentru noi”, a povestit Alex.
 

Doar un singur rănit se află în Capitală, restul fiind în străinătate
 

În total, 63 de persoane au murit în urma tragediei, 12 răniţi mai sunt spitalizaţi, unul se află în Capitală, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar ceilalţi 11 fiind transferaţi în străinătate.

 

Anca Toma