Doi morti si un ranit dupa ce un sofer a lovit un pieton, apoi s-a rasturnat cu masina

De: Cancan
Publicat: 07/08/2010 | 00:00
Doi tineri au murit, iar un al treilea a fost grav ranit in urma unui accident de circulatie care a avut loc in localitatea vasluiana Todiresti.

Soferul unei masini a lovit un pieton de pe marginea drumului, iar apoi s-a rasturnat cu autoturismul pe sosea. Danut Rusu, in varsta de 29 de ani, a pierdut controlul masinii.

„In urma accidentului, soferul a decedat pe loc, iar alte doua persoane, una aflata in masina si cealalta pe marginea soselei, au fost grav ranite, ambele fiind transportate la spital in vederea acordarii de ingrijiri medicale. Din primele cercetari, a reiesit ca vina pentru producerea evenimentului rutier apartine soferului, care nu a adaptat viteza intr-o curba, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra volanului”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui.

„Cea de-a doua victima se afla in coma in momentul in care echipajul medical a ajuns la locul accidentului. Femeia a fost transportata la spitalul din Negresti, unde, la foarte scurt timp, a intra in stop cardio-respirator. Din pacate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea pacientei, avand in vedere traumele majore suferite”, a precizat