Doina Teodoru, la un pas de tragedie la America Express: ”S-a apropiat repede de mine cu un cuțit”

Publicat: 13/03/2023 | 21:44
Clipe de panică la America Express! Echipa Doinei Teodoru, în pericol! Sursă foto: capturi video

Au trăit momente intense de panică, la „America Express!” Doina Teodoru, aflată în compania cameramanului, s-a întors imediat, după ce a auzit zgomote în spatele ei. A realizat că reportera care o însoțea se afla în pericol! Iată detaliile mai jos, în articol.

Au fost clipe intense de panică la „America Express” pentru Doina Teodoru și echipa de filmare! Despărțită temporar de Cătălin Scărlătescu, concurenta a pornit la drum să își caute cazare. Se afla în prezența cameramanului. Nimeni nu se aștepta ca, după doar câteva momente, să aibă parte de clipe terifiante, seara, pe stradă! A auzit zgomote în spatele ei și, în momentul în care s-a întors, a realizat că reporterul se afla într-o situație periculoasă. A trebuit să fugă imediat din calea unui bărbat amenințător și s-a refugiat în casa unei familii. Doina Teodoru a povestit ce s-a întâmplat pe străzile din Columbia!

„Alexandra… Am auzit o bușitură, m-am întors și am văzut o bicicletă trântită. Am văzut-o pe Alexandra, reporterul nostru, care era foarte aproape de un bărbat. După care am văzut-o pe Alexandra că a făcut câțiva pași în spate, bărbatul s-a dus către ea, iar ea a fugit spre o casă unde era o familie”, a mărturisit Doina Teodoru, la „America Express”.

Doina Teodoru și echipa de filmare, în pericol pe străzile din Columbia! Sursă foto: captură video

Vezi și PROBLEME ÎN PARADIS?! CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU S-A SCHIMBAT DUPĂ „AMERICA EXPRESS”: „UNUL DINTRE NOI CEDEAZĂ, PLEACĂ”

Clipe de panică în show-ul de la Antena 1: Haideți în mașină acum! Omul avea un cuțit! Închideți ușile!”

Momentele de panică au fost intense, în show-ul de la Antena 1. Doina Teodoru, despărțită temporar de Cătălin Scărlătescu în etapa din Columbia, a mărturisit că Alexandra, reporterul care se afla cu ei în aventura de la „America Express”, a fost „încolțită” de un bărbat și amenințată cu un cuțit! Au fost nevoiți să se îndepărteze toți de zona respectivă, din motive de securitate. Cameramanul a fost nevoit să închidă camera, însă a lăsat sunetul pornit.

„Bărbatul s-a dus spre familie, amenințător! Am căutat mai departe de zona aia. Este ceva sinistru!”, a continuat Doina Teodoru.

Pe filmarea de la Antena 1 se poate auzi din gura reporterului Doinei Teodoru: „Haideți în mașină acum! Omul avea un cuțit! Închideți ușile! Sunați la securitate! Omul a scos direct cuțitul, a aruncat bicicleta jos și s-a ținut după mine. A venit cu cuțitul spre mine!”.

Citește și IRINA FODOR, LA UN PAS DE A FI RĂPITĂ LA ”AMERICA EXPRESS”: ”NE-AU ȚINUT ACOLO, AU CHEMAT FEDERALII”

Sursă foto: capturi video Antena 1 – America Express