Doiniţa Oancea ia în calcul să facă un copil cu Augustin Viziru. ”Nu am decis să facem acest pas, dar”

De: Cancan
Publicat: 22/09/2017 | 22:45

Doiniţa şi Augustin se completează unul pe celălalt, fie că vorbim de timpul liber petrecut împreună ori de cel de pe platourile de filmare, în pielea personajelor pe care le interpretează. Par să fie făcuţi unul pentru altul, sau cel puţin aşa le spun fanii care îi asaltează cu mesaje de simpatie şi le cer să-şi asume presupusa lor relaţie. Situaţia este exploatată şi în plan artistic, pentru că cei doi prieteni sunt aleşi să joace, de multe ori, în aceleaşi producţii. TV şi primesc roluri împreună. În ultimul serial care se toarnă acum, fiecare au primit câte un rol. ”Eu mă bucur că jucăm din nou împreună. Oarecum, suntem parte din aceeaşi generaţie. Amândoi am fost descoperiţi de Ruxandra Ion. Ne-am cunoscut acum 9 ani, iar oamenii ne cer împreună. Şi nu doar în film. Ne cer şi altfel. Mereu când postez o poză cu Augustin, mi se spune: luaţi-vă că aveţi o super chimie, ce frumoşi sunteţi împreună, să faceţi un copil. Nu am decis să facem acest pas, dar nu se ştie. Niciodată să nu zici niciodată”, recunoaşte Doiniţa.