Doliu în cinematografie. A murit un simbol al Bollywood-ului, fratele lui Raj Kapoor!

De: Cancan
Publicat: 04/12/2017 | 19:04

Shashi Kapoor a murit astăzi la spitalul din Mumbai, a anunţat nepotul său Randhir Kapoor, fiul lui Raj Kapoor. „Da, a murit. A avut mai multe probleme la rinichi”, a declarat Randhir Kapoor pentru PTI.

Shashi, cel mai mic fiu al lui Prithviraj Kapoor, un pionier al filmului şi teatrului indian, a apărut în mai mult de 150 de filme de-a lungul carierei sale. Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele din „Jab Jab Phool Khile/ Whenever The Flowers Bloom” (1965), „Kabhi Kabhie/ Sometimes” (1976), şi „Kalyug/ Age of Downfall” (1981).

Prim-ministrul indian Narendra Modi şi-a exprimat pe Twitter regretul că Sashi Kapoor a murit. „Interpretările sale minunate nu vor fi uitate de generaţiile care vor veni”, a scris Modi.

Kapoor s-a născut în estul oraşului indian Calcutta, în 1938, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Cariera sa la Bollywood a început în copilărie şi a debutat cu rolul principal în „Dharmputra”, în 1961.