Doliu in Formula 1! Jack Brabham s-a stins din viata, in aceasta dimineata

De: Cancan
Publicat: 19/05/2014 | 10:04

„Este o zi tristă pentru noi toţi. Tatăl meu a murit acasă, în această dimineaţă, la 88 de ani. El a avut o viaţă incredibilă, şi-a îndeplinit mai multe vise ca oricine”, a declarat David Brabham, unul dintre cei trei fii ai lui Jack Brabham, potrivit Mediafax.

El a murit din cauza unei boli la ficat, a precizat un responsabil al AGPC (Australian Grand Prix Corporation).

Pilotul australian a câştigat titlul mondial de trei ori, în 1959 şi 1960 cu echipa Cooper şi în 1966 cu un monopost al propriei sale echipe.

În 1959, el a rămas fără carburant la Grand Prix-ul SUA, dar a reuşit să împingă monopostul său Cooper Climax până după linia de sosire şi astfel să ocupe locul 4, ce i-a permis să câştige titlul de campion mondial, o premieră pentru un australian.

„Monopostul meu nu mai avea carburant şi mai erau circa 800 de metri până la sosire. Nu puteam face nimic altceva decât să-l împing. Dacă m-ar fi ajutat cineva, aş fi fost descalificat. A fost o imensă bucurie să descopăr, când eram întins la pământ, epuizat, că am câştigat titlul. A fost fantastic”, povestea Jack Brabham.

G.C.