Doliu în lumea artiştilor din România! Familia îndurerată urmează să anunţe locul în care acesta va fi îngropat

De: Cancan
Publicat: 24/12/2017 | 20:18

Potrivit Biroului de presă al Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad va fi condus pe ultimul drum vineri, 29 decembrie. Potrivit Agerpres, locul în care va fi înmormântat va fi stabilit de familia sa.

Înainte să fie îngropat, sicriul cu trupul fostului academician Ionel Valentin Vlad va fi depus pentru câteva ore la sediul Academiei Române.

Academicianul Ionel Valentin Vlad, inginer şi fizician, s-a născut la 22 septembrie 1943 în Bucureşti. A fost absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. Şi-a susţinut teza de doctorat ″Metode de prelucrare a informaţiei în holografia convenţională şi în timp real″⁣ în anul 1972.

Între anii 1968-1980, a fost asistent şi şef de lucrări la Institutul Politehnic din Bucureşti, iar din anul 1990, profesor la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Concomitent a fost şef adjunct al secţiei laseri din cadrul Institutului Central de Fizică (1977-1989), şef al laboratorului de holografie şi optică neliniară la Institutul de Fizică Atomică (din 1990). A fost cercetător ştiinţific principal I, la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.