Doliu în lumea filmului! A murit actorul Richard Briers la vârsta de 79 de ani

De: Cancan
Publicat: 19/02/2013 | 10:04

Richard Briers a murit din cauza unei boli pulmonare de care suferea de mai mult timp, boală pe care a pus-o mereu pe seama faptului că a fumat mult, a anunţat Christopher Farrar, agentul actorului.

„Nu este decât vina mea”, spunea acesta. „Aşa că acum rămân fără respiraţie şi mă doare foarte tare în spate. Să încerc să urc scări… oh, Doamne, e ridicol. Desigur, când ai aproape 80 de ani, este deprimant, pentru că ţi-a cam ajuns”, spunea Richard Briers.

„După această discuţie recentă referitoare la lupta sa cu emfizemul, am înţeles că este profund emoţionat de sprijinul puternic pe care i l-au oferit prietenii şi publicul. A avut un loc special în inima sa pentru fiecare şi va lipsi multora dintre noi. Gândurile noastre se îndreaptă acum, în aceste clipe triste, către familia lui”, a declarat  Christopher Farrar.

Briers şi Felicity Kendal au jucat în sitcomul „The Good Life”, difuzat de BBC şi foarte popular în anii ’70, rolul unui cuplu căsătorit care are un stil de viaţă „autosuficient”.

Actorul a interpretat însă roluri în seriale precum „Marriage Lines”, Ever Decreasing Circles, Monarch Of The Glen, dar şi un rol episodic în mai celebrele „Doctor Who” şi „Torchwood”.

Richard Briers a mai apărut şi în lungmetrajul de comedie „Cockneys versus Zombies”, plus într-un rol de personaj invitat în filmul „Run For Your Wife”.

De asemenea, Briers a fost povestitor în seria de desene animate „Roobarb And Custard” şi şi-a împrumutat vocea personajului Fiver din filmul animat „Watership Down / Familia Iepurilă” (1978).