Doliu în lumea filmului! Actrița Marnie Schulenburg a murit la numai 37 de ani

Publicat: 19/05/2022 | 10:09
Marnie Schulenburg Credit line: Profimedia

Doliu în lumea filmului! Actrița Marnie Schulenburg, cea care a interpretat-o pe Alison Stewart în „As the World Turns” de la CBS și pe Jo Sullivan în reboot-ul „One Life to Live”, a murit după o luptă cu o boală nemiloasă: cancerul de sân.

Marnie Schulenburg a fost cunoscută cel mai bine pentru rolul ei din serialul „As the World Turns” și refacerea producției „One Life to Live.”Schulenburg a murit marți în Bloomfield, New Jersey, a declarat reprezentantul ei Kyle Luker de la Industry Entertainment pentru  The Hollywood Reporter.

Soțul ei, Zack Robidas, a confirmat moartea actriței și le-a cerut fanilor să nu folosească expresia „a pierdut lupta cu cancerul”.

Vă rog să nu spuneți că Marnie a pierdut lupta cu cancerul. Nu este adevărat. Am privit-o cum bătea cancerul în fiecare zi, de la diagnostic până acum. Este incredibilă. Am ales să atacăm diagnosticul ei cu optimism. Am vorbit doar despre viitor și am continuat să mergem înainte. Nu știu dacă a fost corect, dar a fost tot ce am știut cum să facem.”, a spus acesta.

Marnie și soțul ei au împreună o fiică de doi ani pe nume Coda.

VEZI ȘI: DOLIU ÎN LUMEA CINEMATOGRAFIEI. ACTORUL DENNIS WATERMAN A MURIT LA VÂRSTA DE 74 DE ANI

Cine a fost Marnie Schulenburg

Fiica unui trombonist, Schulenburg s-a născut pe 21 mai 1984, în Cape Cod, Massachusetts. Ea a urmat Liceul Barnstable din Massachusetts și Universitatea DeSales din Center Valley, Pennsylvania, absolvind cu o diplomă în teatru în 2006.