Doliu în lumea fotbalului! Sergiu Marian, fost fotbalist la CFR Cluj, s-a sinucis

Publicat: 25/02/2021 | 15:24

Sergiu Marian, fost fotbalist la CFR Cluj, s-a sinucis. Bărbatul a fost găsit spânzurat în apartamentul din Cluj-Napoca al mamei sale, pe 23 februarie.

Momentan nu se știu motivele pentru care Sergiu Marian ar fi recurs la un asemenea gest extrem. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

„La data de 23 februarie, în jurul orei 11.45, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost găsit decedat prin spânzurare, în locuinţă. La faţa locului s-au deplasat poliţişti și un echipaj al ambulanţei, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare, au constatat decesul acestuia. Cadavrul a fost transportat la IML Cluj în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Cluj.

Colegii săi de la CFR Cluj au transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.

„Drum lin spre stele, Sergiu Marian! Fostul jucător al echipei noastre, Sergiu Marian, s-a stins din viață marți, 23 februarie, la doar 43 de ani. În acest clipe grele, clubul CFR 1907 Cluj transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!, scrie pe pagina oficială de Facebook a CFR Cluj.

Sergiu Marian a fost găsit spânzurat