Doliu în lumea politică! Un fost parlamentar PSD a murit miercuri

Publicat: 21/01/2021 | 08:29

Ion Florescu, fost parlamentar PSD și prefect de Gorj, a murit miercuri. El fusese internat într-un spital din Brașov, cu probleme cardiace.

Din acest motiv se afla, de altfel, internat, pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale pe cord. Din nefericire, fostul parlamentar a decedat înainte să facă operația, scrie capital.ro. (CITEȘTE ȘI: GHEORGHE BENEA, FOST DIRECTOR GENERAL AL LOTERIEI ȘI PRIMAR AL DEJULUI, A MURIT DUPĂ CE S-A INFECTAT CU NOUL CORONAVIRUS)

Colegii de partid din PSD Gorj regretă trecerea în neființă a lui Ion Florescu, chiar dacă acesta s-a retras de ani buni de pe scena politică. Ion Florescu ar fi împlinit în martie 71 de ani. „Astăzi a plecat dintre noi, Ion Florescu. Începând de azi suntem lipsiţi de sfaturile bune, de zâmbetul său care ne dădea încredere că putem birui, pentru dreptate şi pentru adevăr. Îi voi mulţumi toată viaţa pentru tot ceea ce a făcut pentru mine şi pentru toţi care i-au fost alături. Ion Florescu a făcut ca lumea să fie mai bună. Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule Florescu!“, a transmis Adrian Tudor, preşedintele Partidului Verde din Gorj şi fost vicepresedinte al PSD Târgu Jiu.

Cine a fost Ion Florescu

Ion Florescu a preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere Gorj, între anii 1990-1995, după care, timp de un an, a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Gorj. Între 1996-2000, Ion Florescu a fost director Direcţia Administraţie Publică Locală a C.J. Gorj. Ion Florescu a fost ales deputat în legislatura 2000-2004 pe listele PDSR, care a devenit PSD în iunie 2001. În legislatura 2004-2008, a fost ales senator pe listele partidului PSD. În martie 2009, Ion Florescu a fost numit prefect de Gorj.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult