Doliu în România: A murit Daniel Barbu! Fostul ministru se lupta cu o boală teribilă

Publicat: 18/03/2024 | 13:04

Doliu pe scena politică din România! Fostul senator liberal Daniel Barbu s-a stins din viață la doar 66 de ani. Politicianul a fost timp de un an ministrul Culturii, în guvernul Ponta.

Fostul ministru al Culturii din Guvernul Ponta, Daniel Barbu, s-a stins din viață la doar 66 de ani. Acesta a trecut în neființă în noaptea de duminică spre luni. De mai mulți ani, fostul istoric, se lupta cu o boală nemiloasă: cancerul.

Daniel Barbu s-a născut pe data de 21 mai 1957. A susținut licența în istorie, iar doctoratul şi la- luat în anul 1991, la Universitatea Babeş Bolyai, din Cluj Napoca. Totodată, a ocupat poziția de președinte al Institutului de Cercetări al Universităţii Bucureşti şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice.

Istoricul a avut primele contacte cu politica în mandatul de președinte al lui Emil Constantinescu. Daniel Barbu i-a fost consilier fostiului președinte în perioada 1997-1999. Mai mult, fostul senator i-a fost consilier și lui Crin Antonescu.

Citește și: JOB-UL PLĂTIT CU 1600 DE EURO PE LUNĂ, PE CARE NU ÎL VREA NIMENI. MULŢI OAMENI AU VISAT SĂ AJUNGĂ ACOLO

Daniel Barbu a fost o personalitate controversată de pe scena politică

Timp de patru ani, în perioada 2012-2016, Daniel Barbu a fost senator, ales pe listele PSD, în colegiul 5 din municipiul Bucureşti. Istoricul a obținut 67,5% din sufragii.

De-a lungul timpului, fostul senator a fost protagonistul mai multor controverse, fiind printre inițiatorii legii speciale pentru Roșia Montană. Această lege a declanșat proteste față de mineritul cu cianuri. Totodată, demisia acestuia a fost solicitată în mod explicit, în timpul mișcărilor de stradă. Mai apoi şi Ordinul Arhitecților i-a cerut lui Barbu să demisioneze.

Mai mult, lui Daniel Barbu i s-a reproşat că a acceptat desființarea unor instituții culturale de tradiție, precum Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”, Centrul Național al Dansului București sau Centrul Național de Artă “Tinerimea Română”.

Vestea morții lui Daniel Barbu i-a întristat pe cei care l-au cunoscut. Oamenii și-au exprimat regretul pe rețelele de socializare.

“A murit azi-noapte Daniel Barbu, fost ministru al culturii și senator. Vestea a fost dată în mediul Facultății de Teologie romano-catolică a Universității din București. Dl Barbu a predat la această Facultate disciplinele teologie politică, teologie socială, istoria Bisericii. L-am avut și eu, cu cca 20 de ani în urmă, profesor de istoria Bisericii.

Liturghia de înmormântare va fi celebrată joi, 21 martie, la ora 10:00, la biserica Sf. Tereza din București (lângă cimitirul Bellu catolic), se arată în anunțul transmis în mediul Facultății de Teologie romano-catolică. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost unul dintre mesaje.

“Daniel Barbu, profesorul care, politicos ca un nobil englez, erudit ca un filosof german și rafinat ca un intelectual francez, a fost, totuși, unul din cei mai revoluționari gânditori din România ultimelor decenii și, sigur, cel mai curajos teolog român”, a scris cineva într-o altă postare.

Citește și: ROMÂNUL CU CEA MAI MARE PENSIE DE LA NOI! ÎNCASEAZĂ 19.000 LEI NET ÎN FIECARE LUNĂ