Dominic Thiem VS Stefanos Tsitsipas în finala Turneului Campionilor!

Publicat: 17/11/2019 | 10:12

Diseară, începând cu ora 20:00, se joacă finala Turneului Campionilor, între Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas. Austriacul a câștigat semifinala cu Alexander Zverev, scor 7-5, 6-3, iar grecul l-a învins pe Roger Federer, scor 6-3, 6-4. Va fi un nou campion în premieră, după Grigor Dimitrov în 2017 și Zverev în 2018.

Thiem a demonstrat în 2019 că nu mai e doar un specialist pe zgură. Sigur, a bifat a doua finală consecutivă la Roland Garros, ambele cedate cu Rafael Nadal, însă „Domi” a câștigat primul Masters 1000 al carierei, la Indian Wells. Succesele pe suprafața hard nu se opresc aici, Thiem triumfând la Beijing și Viena, ambele competiții de categoria ATP 500. La Londra, austriacul a arătat un tenis spectacol pe suprafața indoor, bifând victorii cu Roger Federer, Novak Djokovic și Alexander Zverev. A avut o sincopă cu Matteo Berrettini, însă Thiem își va pune toată experiența în finala de diseară.

Stefanos Tsitsipas poate deveni al treilea câștigător al Turneului Campionilor la debut, în ultimii 40 de ani, după Alex Corretja în 1998 și Grigor Dimitrov în 2017. Grecul a obținut 3 victorii în minimum de seturi, cu Daniil Medvedev, Alexander Zverev și Roger Federer, fiind învins doar de către Rafael Nadal, în ultimul meci din faza grupelor. Tsitsipas și-a cedat serviciul doar de 3 ori în această săptămâna, o dată cu Federer și de 2 ori cu Nadal. Numărul 6 ATP a câștigat în 2018 turneul ATP Next Gen Finals, rezervat jucătorilor sub 21 de ani, iar acum va juca pentru cel mai important trofeu al carierei.

 

Programul zilei de duminică la Londra

17:30 Herbert/Mahut – Klaasen/Venus

20:00 Dominic Thiem – Stefanos Tsitsipas