Dorin Cocoș a devenit tată! Iubita lui, Raluca, a născut un băiețel

Publicat: 28/03/2018 | 15:27

Bucurie mare în familia lui Dorin Cocoș, afaceristul a devenit tată pentru a doua oară. Iubita lui, Raluca Miu, a dat naștere unui băiețel, în urmă cu puțin timp, potrivit spynews.ro. Fostul soţ al Elenei Udrea şi Raluca Miu au o relaţie de mai bine de un an şi jumătate, iubita mai tânără a omului de afaceri vizitându-l pe acesta la Jilava, în perioada în care îşi ispăşea condamnarea primită în „Dosarul Microsoft”.

Fosta soţie a lui Dorin Cocoş a fugit în Asia cu câteva milioane

După divorţul de Elena Udrea, cu care Dorin Cocoş a fost căsătorit timp de 10 ani, între 2003 şi 2013, omul de afaceri s-a căsătorit cu Diana Roibu. Elena Udrea şi Dorin Cocoş divorţau de comun acord, la notar, pe 10 iunie 2013. La numai trei luni de la divorţ, pe 11 septembrie, Dorin Cocoş se cununa civil la Starea Civilă a sectorului 2 cu Diana Roibu, la câteva zile distanţă cei doi organizând şi nunta, la Palatul Snagov.

Anul 2015 a fost unul extrem de dificil pentru Dorin Cocoş. Omul de afaceri a fost câteva luni bune la închisoare, fiind arestat preventiv în dosarul Microsoft. Mai apoi, el a fost plasat în arest la domiciliu. Necazurile nu s-au terminat, însă, aici. Imediat ce a ajuns acasă, Dorin Cocoş a aflat că soţia lui, Diana Roibu, a plecat în Asia cu câteva milioane de euro, bani pe care afaceristul i-a trecut pe numele ei pentru a se asigura că nu va rămâne sărac lipit după ce DNA îi va pune sechestru pe avere. Cocoş a făcut tot posibilul pentru a-şi convinge soţia să revină la el, însă fără nicio şansă.

Anca Toma