Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul pacientului vaccinat cu alt ser la rapel

Publicat: 09/02/2021 | 23:13

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce unui pacient în vârstă de 69 de ani din Târgu Jiu i-a fost administrat, din greșeală, serul de la Moderna la rapel, deși la prima doză primise ser Pfizer.

Comitetul pentru coordonarea campaniei de vaccinare a transmis marți seară că bărbatul nu a avut reacții adverse după administrarea rapelului cu Moderna. În prezent, bărbatul se simte bine, fiind sub monitorizare medicală și nu are nici o modificare a stării de sănătate, notează Libertatea.ro.

Cazul bărbatului a apărut în spațiul public, iar polițiștii s-au sesizat din oficiu.

„La data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat, de 69 ani din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ,,Stadion Municipal” din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze(rapel) a vaccinului contra virusului Covid-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că, i-ar fi administrat bărbatului o altă doză de vaccin, decât cea administrată în primă fază”, anunţă IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu.