Dosarul indemnizațiilor COVID-19 în industria petrecerilor. Au depus acte false „fară număr, fără număr”

Publicat: 25/02/2021 | 13:37

Un tun de 1.500.000 de lei este prejudiciul creat în bugetul de stat de mai multe persoane care au solicitat indemnizații în perioada pandemiei.

Polițiștii pun chiar în aceste momente în aplicare mandate de aducere în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Dâmboviţa într-un dosar de înșelăciune. Vizați ar fi cântăreți și prestatori de servicii în industria petrecerilor.

Potrivit poliției Capitalei, Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pune în aplicare în această dimineață, 99 de mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.

Ar fi vorba de lăutari

Surse din rândul anchetatorilor susțin ar fi vorba despre lăutari, dar și prestatori de servicii la evenimente precum nunți și botezuri care s-ar fi „dat loviți” de criza pandemiei și ar fi cerut ajutor de la stat.

„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada martie 2020 – prezent, 99 de persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând şi primind din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul situaţiei epidemiologice de terminate de răspândirea SARS-CoV-2 în valoare de 4.500 lei pe lună”, a transmis Poliția Capitalei.

Cuantumul prejudiciului este de 1.500.000 de lei.C ercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.