Doua capete de acuzare pentru Adrian Iovan – Risca cinci ani de inchisoare pentru uciderea unui caine!

De: Cancan
Publicat: 27/06/2012 | 00:00
CRUZIME. Adrian Iovan este cercetat pentru ca ar fi impuscat cu sange rece un caine maidanez

Dupa ce s-a casatorit cu Romanita, fostul pilot a iesit pentru prima data la rampa in 2005, cand a prins in casa lui un hot, pe care, dupa ce l-a fugarit cu pusca de vanatoare, l-a impuscat in cap de aproape. Cu toate ca hotul nu l-a atacat pe Iovan, autoritatile au considerat atunci ca executia a fost, in realitate, un act de legitima aparare. Dupa sapte ani, Iovan a ajuns din nou in centrul unui scandal pentru ca a folosit o arma de foc. Acesta a fost acuzat, in martie, de una dintre vecinele sale din Otopeni ca a impuscat mortal un caine fara stapan care vietuia in apropiere de vila lui. Politistii au trimis cadavrul animalului pentru a fi necropsiat si au ridicat armele lui Iovan pentru expertiza. Intr-o prima faza, oamenii legii au stabilit cu certitudine faptul ca fostul pilot isi folosise de curand pusca cu glont, apoi examenul medico-legal a demonstrat ca animalul ar fi putut sa fie omorat cu arma respectiva. Drept urmare, Iovan a fost acuzat de folosirea fara drept a unei arme letale, fapta pedepsita cu inchisoare de la unu la cinci ani, si omorarea cu intentie a unui animal, pentru care risca de la unu la trei ani. In plus, Adrian Iovan a fost obligat sa predea politiei toate armele sale de foc, lasand in grija unui armurier autorizat o arma cu alice si un pistol cu gaze.