Două tramvaie s-au ciocnit în urmă cu câteva ore în Capitală. Un bărbat a fost rănit

De: Cancan
Publicat: 21/07/2019 | 16:53

Un bărbat de peste 60 de ani a fost rănit uşor şi transportat la spital, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe Bulevardul Vasile Milea, a anunţat, duminică, Brigada Rutieră Bucureşti.

Conform sursei citate, un tramvai al liniei 1 a tamponat din spate un altul de pe linia 35. Cauza probabilă a accidentului a fost distanţa insuficientă între cele două tramvaie pentru frânarea în siguranţă, a precizat Brigada Rutieră Bucureşti.

Cei doi vatmani au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Brigada Rutieră Bucureşti informează că a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi adaugă că s-a dispus reţinerea permisului de conducere al vatmanului tramvaiului de pe linia 1 până la finalizarea cercetărilor.

Sursă: Agerpres