Drăgulescu se retrage din sport pentru a treia oară! Citeşte declaraţiile soţiei: „Nu putea să-şi bată joc de colegi”

De: Cancan
Publicat: 22/11/2012 | 08:38

Corina a explicat că Drăgulescu este retras oficial şi este scos oficial din pregătire de mai bine de o lună.

„Marian a mai avut asemenea fluctuaţii. S-a mai retras şi în 2005, şi în 2008, dar a revenit. Acum, el nu a luat o hotărâre definitivă.

A avut de onorat nişte show-uri şi proiecte personale, cum este cel din Mexic unde se află acum, şi nu se putea încadra în programul de pregătire al lotului de gimnastică.

Oficial, el trebuia să depună o cerere în care să îşi motiveze absenţa şi că trebuie să se retragă.

Nu putea să-şi bată joc de ceilalţi colegi care merg la sală, iar el să meargă doar din când în când. Nu ar fi fost corect faţă de antrenor şi de ei.

Nu s-a certat cu nimeni, nu a avut nicio divergenţă, nu vrea să reprezinte o altă ţară, pur şi simplu a fost prins cu alte proiecte şi a procedat cum a mai făcut-o”, a spus ea pentru Ring.

Soţia a mărturisit că va fi alături de ea şi că-l va susţine indiferent de ce hotărâre va lua.

Ana Tepsanu