Drama unei femei bolnave de cancer, văduvă şi cu un copil. A fost trimisă de medici să moară acasă

Publicat: 29/12/2022 | 10:27
Drama unei mame din Târgu Jiu. Sursă foto: Pixabay

Chiar în perioada Sărbătorilor, o femeie, dintr-un sat din Târgu Jiu, a venit la București pentru a se opera de o tumoare canceroasă. Când a ajuns la spital, medicii i-au dat un diagnostic crunt și au refuzat să o trateze, trimițând-o acasă pentru a-și aștepta sfârșitul. Cuprinsă de durere, văduva se gândește numai la fiul ei care va rămâne al nimănui. 

Zilele acestea, o bucureșteancă a surprins, la metroul de la Unirii, o femeie care abia putea sta pe picioare. A întrebat-o dacă are nevoie de ajutor, iar ea a rugat-o să o ducă până la stația de metrou care merge spre Gara de Nord.

Transpirată, plânsă toată și din cale afară de supărată, femeia din Târgu Jiu i-a mărturisit străinei pățania sa. Venise la București pentru a se opera de o tumoare canceroasă. Își lăsase băiatul acasă, la sat, spunându-i că se va face bine. Totul părea să decurgă normal, până când oncologul i-a spus că boala i s-a răspândit în tot corpul și nu se mai poate face nimic. Medicii i-au făcut doar o injecție cu morfină, pentru a-i lua din durerile cumplite, apoi au zgornit-o acasă.

„Chiar înainte de a ieşi din metrou, la Unirii, constat cu necaz că mi-a sărit ojă de pe o unghie. Şi mă amărăsc în sinea mea, că doar ieri am fost la manichiuristă. 

Urc scările rulante şi o văd. Se sprijinea de perete, era lac de transpiraţie, în timp ce oamenii, grăbiţi, îşi vedeau de ale lor, preocupaţi. O întreb dacă are nevoie de ajutor.

Îmi spune că da, doar s-o duc până la un scaun, ca să aştepte metroul care o va duce la gară. De la gară va merge acasă, spre satul ei de lângă Târgu Jiu. 

Azi a aflat că tumorile i s-au răspândit în tot corpul. E văduvă. Are un copil de 18 ani. Iar medicii au trimis-o acasă: „Du-te să mori în patul tău! Nu mai avem ce-ţi face, aşa mi-au zis”, a povestit o tânără pe Facebook.

(CITEȘTE ȘI: Monica Bîrlădeanu, în doliu! Cine este Alex Tache, bărbatul care a murit la 35 de ani din cauza cancerului. Se lupta de 15 ani cu boala)

Drama unei mame singure din Târgu Jiu

În timp ce i se destăinuia bucureștencei de la metrou, femeia a dezvăluit faptul că este văduvă și, își crește singură băiatul de 18 ani. A rămas văduvă de tânără, iar acum, când medicii au trimis-o să moară în patul său, nu se poate gândi decât la soarta fiului care va rămâne al nimănui.

„Gata, domnişoară! Mulţumesc! Mă duc acasă la mine. Să mor în patul meu, aşa cum mi-a zis doctorul. Trebuie să mă ocup de multe lucruri în perioada următoare”.

Vine metroul. Îmi răspunde că e sigură că nu vrea să vin cu ea până la gară. Urcă în el. Ne strângem mâinile. Mă umflă plânsul de nervi şi neputinţă. Nu ştiu cum să mă port. Nu ştiu cum s-o consolez pe mama asta care ştie că, în trei luni, copilul ei va fi orfan.

După ce a plecat, mi-am dat seama că nici n-am întrebat-o cum o cheamă. Nu i-am luat numărul de telefon, nimic. 

Toată ziua m-am gândit la ea. Şi la ce griji am avut eu de dimineaţă, care era motivul meu de tristeţe pe ziua de azi. Simt că azi am eşuat puţin în misiunea mea de a fi un om mai bun (…)”, a spus AnaMaria pe Facebook.

(CITEȘTE  ȘI: Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, diagnosticat pentru a treia oară cu cancer. „Nu am avut niciun simptom” + „Trebuie să lupt pentru copii”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult