Dramele războiului. O fetiță ucraineană de numai 2 ani și jumătate, cu numele, data nașterii și telefoanele rudelor scrise pe spate. Motivul halucinant din spatele acestui lucru

Publicat: 05/04/2022 | 20:22

Dramele războiului din Ucraina sunt parcă, din zi în zi, și mai cumplite. O fotografie tulburătoare a fost postată pe pagina de Facebook intitulată „Primul ajutor psihologic pentru femeile și fetele din Kiev”.

În imagine, denumită simplu „Refugiați”, apare o fetiță care are scrise pe spate numele, data nașterii și numerele de telefon ale rudelor care pot fi contactate în cazul în care e separată de părinți ori aceștia sunt uciși de trupele ruse. „Părinții scriu date de contact pe corpurile copiilor lor, în cazul în care ei mor și copilul supraviețuiește”, este explicația ce însoțește fotografia.

Copila, care poartă pamperși și pare a se afla într-o unitate medicală, se numește Vira și s-a născut pe 10 noiembrie 2019. Mama fetiței, Alexandra, a explicat, într-o postare pe Instragram, că „fotografia a fost făcută în prima zi de război și mâinile îmi tremurau foarte tare”.

„Acest model este valabil și pentru copiii care, din diferite motive, sunt separați de părinți. Când îi găsim, puteam lua legătura cu adulții, pentru a afla ce s-a întâmplat și care este situația lor”, transmit autoritățile din Kiev.

Sursa foto: Facebook