“DSP ține testele COVID-19 la sertar ca să nu se afle dimensiunea îmbolnăvirilor”. Dezvăluiri șocante făcute de medicii Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara

Publicat: 31/03/2020 | 17:41

Ceea ce părea să fie doar un scenariu negru în România în legătură cu amploarea epidemiei de coronavirus pare să prindă tot mai mult contur… Medicii Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara susțin că oficialii de la DSP țin testele COVID-19 la sertar ca să nu se afle, de fapt, dimensiunea îmbolnăvirilor cu virusul mortal din China.

Citește și: Medicii Spitalului din Mavromati, apel disperat către mass-media: “Ajutați-ne să salvăm orașul. Se va repeta scenariul Suceava”

Medicii de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara, dezvăluiri șocante

Medicii de la Secția de Boli Infecțioase din Hunedoara îi acuză pe reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara că încearcă să împiedice testarea lor pentru ca să nu se închidă spitalul. În prezent, această unitate medicală este singura din județ care tratează bolnavi de COVID0-19.

Ei au mărturisit că “tărăgănarea sau chiar compromiterea testelor e o politică, la fel s-a întâmplat și la Suceava, unde au expirat 100 de teste, încercând astfel să mușamalizeze cât de mulți medici de acolo sunt bolnavi”. Mai mult, colegii lor de județ din Deva vorbesc despre faptul că “prefecții îndeamnă DSP-urile la această strategie de ascundere a cifrelor de medici infestați cu coronavirus, ca să nu iasă județele pe care le conduc rău la raportare”.

Într-un interviu cutremurător, Carolina Radu, una dintre doctorițele aflate în prima linie în războiul contra noului coronavirus, a declarat: “Probele au stat în soare ore în șir, în mașină. Am fost testați ieri, după lungi insistențe, și nu au trimis nici până la această oră probele la DSP Timișoara ca să fie prelucrate. DSP ține testele ca să nu se vadă că suntem pozitivi”, relatează libertatea.ro.

Află și: AUTOTESTARE | Teste online pentru depistarea coronavirusului

Carolina Radu a mărturisit că doctorii, asistentele și infirmierele au reușit cu greu să convingă DSP să fie testați. Și, în final, au fost testate câteva zeci de cadre medicale ce lucrează direct cu bolnavi de COVID sau cu suspecți, dar au fost lăsate pe dinafară alte sute de cadre medicale de la Urgențe și ATI. Din nefericire, deși angajați ai DSP au făcut testarea ieri dimineață, probele nu au ajuns nici până acum la Timișoara pentru prelucrare.

“S-a dorit a nu se trimite probele. Se tot vorbește că, dacă ajungem al doilea Suceava și se închide spitalul, unii oameni își vor pierde niște funcții. O colegă mi-a povestit că managerul a fost amenințat de oficialii județului că va fi destituit dacă va mai insista să trimită probele la Timișoara, pentru a se afla incidența reală a infectării cu COVID în rândul cadrelor medicale din spital”, a mai spus Carolina Radu, medic al Secției Boli Infecțioase.

Nu rata: Clorul, inamicul numărul 1 al coronavirusului! Unde e indicat să-l folosești și în ce cantitate, pentru a te proteja

O angajată a Spitalului Municipal Hunedoara, infectată cu noul coronavirus

Conform sursei citată mai sus, medicii de la Spitalul Municipal Hunedoara au fost expuși la infectarea cu COVID-19, după ce o colegă a lor a fost depistată pozitiv. Ei au dezvăluit că sunt expuși zilnic riscului infectării, pentru că lucrează cu pacienți bolnavi sau suspecți de coronavirus. În plus, încă nu au fost testați medicii de la UPU și mulți dintre cei de la Terapie Intensivă.

Citește și: Mărturiile uluitoare ale unei asistente din Arad: “Majoritatea celor care mor în Arad sunt cu COVID, doar că nu-s testați”

Managerul spitalului consideră testarea în masă o prioritate

“Este o prioritate testarea personalului medical, simptomatic sau asimptomatic. Eu personal susțin testarea tuturor cadrelor medicale. Au fost testate 71 de persoane care au avut contact cu cazuri suspecte, iar probele sunt trimise la DSP. Astăzi, cei de la DSP Hunedoara au venit la spital să mai facă propria anchetă epidemiologică și ne-au spus că o să trimită azi probele la laborator…”, a declarat Radu Budae, managerul spitalului, conform sursei citată mai sus.

Horia Talfeș a atras atenția că, la Spitalul Municipal Hunedoara sunt 13 linii de gardă și toate persoanele internate cu suspiciuni de coronavirus au intrat în contact cu toți medicii de la liniile de gardă, fie că e vorba de boli interne, cardiologie sau alte specialități.

“Probabil se tem că ar putea să piardă personalul medical, eu vreau să muncesc, dar vreau să știu că familia mea e în regulă și dacă sunt pozitiv să mă izolez de ai mei. Societatea nu ne ascultă și nu mi se pare corect. Nu mă refer la faptul că au fost testați politicieni fără simptome, la noi de ce nu se poate? Vrea politicul să transforme acești eroi în martiri?!”, a afirmat Horia Talfeș.