Dubă a jandarmeriei, implicată într-un accident grav pe DN6. Șoferul vinovat a făcut infarct la volan. FOTO

Publicat: 07/06/2021 | 17:18

O autospecială a Jandarmeriei, care tranporta doze de vaccin anti-covid, a fost lovită frontal de o mașină condusă de un șofer în vârstă de 66 de ani, care se pare că ar fi făcut infarct la volan.

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Național 6, pe raza localității Filiași, din județul Dolj. În urma impactului, șoferul a fost rănit grav, murind la spital câteva ore mai târziu. Mașina Jandarmeriei Române, aflată în misiune, s-a răsturnat și a fost aproape complet avariată.

Citește și: Un bărbat și-a sechestrat soacra și soția. Femeile au fost salvate de polițiștii care au intrat pe geam

Pasagerii au fost răniți grav

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Dolj, Mihaela Sadoveanu, accidentul a avut loc luni după-amiază, 7 iunie, în jurul orelor 14:00.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un autoturism condus pe DN 6, din direcția Filiași către Strehaia, de un bărbat de 66 de ani, din Filiaşi, a intrat în coliziune frontală cu o autospecială de jandarmi, condusă de un tânăr de 26 de ani, din Craiova, din sensul opus de mers, fiind în misiune”, a declarat Mihaela Sadoveanu.

În urma accidentului, cei doi șoferi, precum şi un bărbat de 46 de ani, din Craiova, pasager în autospecială, au fost răniți grav și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, una dintre victima a fost preluată cu un elicopter SMURD și dusă la spital. Din păcate, șoferul vinovat de producerea accidentului nu a putut fi salvat de medici. El a decedat la scurt timp la spital.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidental”, a mai spus Sadoveanu.

Nu rata: Te prăpădești de râs! Cum a relatat un martor beat, producerea unui accident din Iași: „A intrat aici, baaam”