Dublă eliminare la Survivor România! S-a aflat de ce a fost descalificat Liviu Mihalca. Xonia a început să plângă

Publicat: 19/01/2022 | 10:55

Liviu Mihalca a decis să părăsească ”Survivor România”. Războinicului îi este frică să mai intre pe traseu din cauza unei posibile accidentări și se consideră incapabil de a mai continua competiția. Iată declarațiile concurentului din echipa Războinicilor.

De ce a fost descalificat Liviu Mihalca de la ”Survivor România”

Ediția de marți seara, 18 ianuarie 2022, a debutat cu o descalificare. Liviu Mihalca s-a retras din competiția ”Survivor România 2022” și a cerut înlocuirea lui. Anunțul a fost făcut de concurent chiar înainte de lupta pentru recompensă:

(VEZI ȘI:SURVIVOR ROMÂNIA 2022. MOMENT INTIM ÎN PRIMA EDIȚIE A COMPETIȚIEI DIN REPUBLICA DOMINICANĂ! CUM AU FOST FILMAȚI EMIL RENGLE ȘI OTILIA)

“Consider că pentru mine și pentru toată lumea sănătatea fizică și psihică e primordială și consider că în echipa asta noi ne-am format ca un pumn. Dacă un deget se rupe, trebuie pansat. Consider că acel deget am fost eu și cel mai bun pansament pentru mine ar fi înlocuirea mea sau părăsirea concursului pentru că de când am ajuns aici nu mă pot numi cel mai bun supraviețuitor.

Există aici persoane mult mai competitive decât mine, cum ar fi chiar faimoșii pentru că ei au supraviețuit în condiții mult mai grele decât noi. Îmi e frică să mai intru pe traseu din anumite motive. Consider că în starea mea nu o să reușesc să fiu prea energic, nu reușesc să mă acomodez și nu vreau să îi trag în jos și pe colegii mei, vreau să îi susțin și poate că în locul meu cineva merită mai mult să fie aici”, a spus Liviu Mihalca.

Întrebat de Daniel Pavel dacă este sigur  de alegerea pe care a făcut-o, Liviu Mihalca este de părere că nu poate duce până la final competiția ”Survivor România”:

(VEZI ȘI:ASTA NU S-A VĂZUT LA PRO TV! CONCURENTA CARE A RĂMAS FĂRĂ SUTIEN, ÎN TIMPUL UNEI PROBE LA SURVIVOR ROMÂNIA)

“Sunt foarte sigur de ceea ce spun și sunt de părere că dacă ai o rană trebuie să o vindeci atunci pe loc, nu să o lasi să coacă. Și consider că nu o să pot să duc această competiție până la sfârșit și nu o să pot să o câștig”, a precizat tânărul.

După discursul emoționat pe care l-a susținut, concurentul a fost descalificat și a părăsit competiția Survivor în aplauzele colegilor.

Dublă eliminare la ”Survivor România”

Ediția de marți seara, 18 ianuarie 2022, s-a lăsat cu dublă eliminare. După ce Liviu Mihalca a părăsit competiția din motive personale, nici Faimoșii nu au rămas în formație completă. Roxana Ciuhulescu, Cătălin Zmărăndescu și Xonia au fost cei trei concurenți din echipa Faimoșilor propuși către eliminare.  Cea care a avut cele mai puține voturi din partea telespectatorilor a fost Xonia. Faimoasa a fost nevoită să își ia ”la revedere” de la colegii săi de echipă. Cu ochii în lacrimi, aceasta a spus: ”Îmi iau la revedere? Nu cred!”.

Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii ”Survivor România” de la Pro TV, i-a spus: ”Xonia, ai arătat că poți să-ți ajuți echipa, că vrei! Ai intrat în acest consiliu de eliminare cu un zâmbet. Pentru toate acestea îți spun: Rămas-bun și succes în toate proiectele tale. Ai arătat că ești o supraviețuitoare, chiar dacă tu părăsești prima competiția”.

 

Sursa foto: Captura video