Dueluri tari programate astăzi în play-out-ul Ligii 1!

Publicat: 22/05/2019 | 16:36
Dunărea Călărași va primi astăzi de la ora 18:30 în cadrul etapei intermediare, a XII-a a play-out-ului Ligii 1 vizita formației Concordia Chiajna.

Înfrângerea pe care Hermannstadt a suferit-o în prologul etapei la Sibiu cu FC Botoșani, scor 2-0, le dă șansa elevilor lui Dan Alexa să treacă cu un succes peste ardeleni în clasament și să ajungă pe loc de baraj după multe etape în care au stat doar pe loc retrogradabil.

Înaintea acestei confruntări, Dunărea Călărași se află pe locul 7 cu 22 de puncte, la doar două lungimi de FC Hermannstadt, echipă aflată pe loc de baraj, în timp ce Concordia este pe locul 8 cu 16 puncte.

Imediat după acest joc, în „Ștefan cel Marre”, Dinamo București va primi  de la ora 21:00 vizita formației Poli Iași. Aflați pe primul loc și cu un avans de două puncte în clasament față de principala contracandidată la câștigarea play-out-ului, Gaz Metan Mediaș, elevii lui Mircea Rednic vor aborda jocul la victorie având în vedere că runda viitoare vor avea o deplasare infernală la Botoșani în fața unui adversar care i-a pus probleme mai mereu.
Cele două partide programate astăzi în play-out-ul Ligii 1 vor fi transmise în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Programul etapei a XXII-a Liga 1

FC Hermannstadt- FC Botoşani 0-2

Miercuri, 22 mai

ora 18:30 Dunărea Călăraşi- Concordia Chiajna

ora 21:00 Dinamo- Poli Iaşi

Joi, 23 mai      

ora 21:00 Gaz Metan- FC Voluntari

Clasament play-out Liga 1

1 Dinamo București 11 9 0 2 16-6 41

2 Gaz Metan Mediaș 11 7 2 2 17-8 39

3 FC Botoșani 12 6 2 4 15-9 38

4 Poli Iași 11 3 4 4 11-12 30

5 FC Voluntari 11 4 4 3 12-11 27

6 FC Hermannstadt 12 1 5 6 6-16 24

7 Dunărea Călărași 11 2 4 5 5-15 22

8 Concordia Chiajna 11 1 4 6 12-17 16