După 10 ani de la despărțire, Arsenie Todiraș, ex O-Zone, s-a împăcat cu Agnes Matoko

Publicat: 15/12/2023 | 21:02
Arsenie Todiraș și Agnes Matoko s-au împăcat după 10 ani.

Arsenie Todiraș, fostul component al trupei O-Zone, s-a întors la marea lui iubire, Agnes Matoko. După 10 ani de la ultima despărțire, se pare că cei doi au reînviat flacăra iubirii. 

Arsenie și Agnesc au format un cuplu în anul 2010. Erau tineri și neliniștiți și se pare că ex componentul trupei O-Zone nu ar fi avut vreun gând se însurătoare, prioritate având cariera de la acea vreme. Total în dezacord cu dorințele iubitei sale. Agnes își dorea o familie alături de artist.

”Sunt prea tânăr să mă însor! Pe Agnes o plac din mai multe puncte de vedere. Este o prietenă adevărată, are un suflet bun. Mi-e dragă”, spunea artistul în urmă cu 10 ani.

Citește și: AU RUPT TOATE TOPURILE ȘI AU CÂȘTIGAT MILIOANE DE EURO, DAR ACUM NU ÎȘI MAI VORBESC. MEMBRII TRUPEI O-ZONE AU AJUNS LA CUȚITE! “DACĂ NE VEDEM PE STRADĂ NE SALUTĂM, DAR ATÂT”

Deși a trecut relativ repede peste despărțirea de la acea vreme, Arsenie nu a încetat să-și caute sufletul pereche. Fostul component al trupei O-Zone a avut o relație destul de serioasă cu Mianna, o tânără din Rusia. Pentru o scurtă perioadă de timp, artistul chiar se mutase în Rusia, iar în 2021 anunța că o va duce pe rusoaică în fața altarului.

”Mianna este o fată din Rusia, foarte inteligentă, foarte ambițioasă, încăpățânată, sinceră, spontană, directă. Spune exact ceea ce gândește și ce simte și cui trebuie și cui nu trebuie, foarte iubitoare, grijulie și, mai presus de toate, loială: dacă te iubește, atunci te iubește pe viață. Unde mai pui că este și o femeie frumoasă. Ne-am cunoscut pe Facebook. Ea era la acea vreme producătoare la o emisiune de televiziune. I-am scris, am început să vorbim, ne-am dat seama că avem interese comunue- muzică, în special- și uite așa, am legat o prietenie”, declara Arenie Todiraș în urmă cu ceva timp.

Arsenie Todiraș, ex O-Zone, s-a împăcat cu Agnes Matoko

Se poate spune că și de data aceasta timpul a fost de partea lor. Deși au trecut 10 ani de la despărțire, niciunul din ei nu și-a întemeiat o familie, ocazie perfectă pentru a relua vechea relație și pentru a reaprinde flacăra iubirii.

Ceva mai maturi și cu o altfel de viziune asupra vieții și a unei relații, Agnes și Arsenie au spus ”DA” unui nou capitol din viața lor. Se pare că cei doi nu se feresc să se afișeze. De curând, au fost văzuți împreună într-un centru comercial din București. Fără a se feri o clipă, Arsenie și Agnes s-au comportat extrem de natural și firesc.