După 13 ani, Andrei Patache pleacă de la FC Botoşani!

De: Cancan
Publicat: 03/09/2017 | 19:07

În vârstă de 29 de ani, Patache şi-a motivat decizia prin faptul că e la o vârstă la care nu poate sta doar rezervă şi trebuie să evolueze mai mult.

Dacă la moldoveni concura cu Bogdan Unguruşan şi mai nou, Andrei Dumitraş pentru postul de titular în flancul drept al defensivei, în schimb la Chiajna, va fi singur pe post, titularul de drept al postului, Feussi, reziliindu-şi contractul.

Fundaşul dreapta şi-a făcut debutul la gruparea moldavă cu Leo Grozavu pe bancă în ultima etapă a sezonului competiţional 2006-2007, la Brăila, intrând în minutul 46 al meciului câştigat de botoşăneni cu 2-1. „Eu am petrecut toate etapele aici. Am jucat la juniori, Divizia C, Divizia B, am trăit promovarea şi Liga I… Am fost 100% profesionist atât în teren, cât şi în afara terenului”, a spus Andrei Patache, care între 2004-2006 a evoluat la echipa de juniori a molodvenilor. 

Autor: Cristi P.