E decis să meargă în instanţă! Scenă halucinantă dezvăluită de un fost stelist. Milionarul a răbufnit când i-a văzut soţia: ”Eşti o ţărancă proastă! Dispari de aici…”

De: Cancan
Publicat: 05/10/2017 | 00:00

Marius Onofraş este o altă victimă a lui Dumitru Bucşaru. Şi, la fel ca George Galamaz, Epaminonda Nicu, Răzvan Pădureţu şi Iulian Apostol (AI AICI TOATE DETALIILE), a ajuns să fie evacuat din vila pe care o primise după ce şi-a rupt picioarele pe teren în tricoul Unirii Urziceni. Fostul fotbalist care are inclusiv Steaua în CV, a povestit, cu lux de amănunte, cum a ajuns să fie păcălit, la rândul său, de patronul milionar. (VEZI AICI: Declaraţii în premieră. Drama unui fotbalist-campion al României. A jucat în Liga Campionilor, iar azi este arestat + patronul-milionar i-a escrocat soţia şi copiii!)

Când a venit vorba să semnez contractul de jucător, am cerut 9.000 de euro pe lună, dar mi-au spus că nu-mi pot da atât. Dar că sunt dispuşi să-mi ofere, lunar, 6.000 de euro, iar restul de 3.000 să fie alocaţi pentru casă. La început nu am vrut, pentru că eu sunt din Iaşi şi nu mă voi stabili niciodată la Bucureşti. Dar, până la urmă, am acceptat, am zis că nu ar fi rău să am o locuinţă şi în Capitală. S-au plătit două, trei rate, după care nimic.

Şi m-am trezit cu somaţie că trebuie să evacuez casa. De precizat că eu nu am stat niciodată acolo. Dacă vreau ca totul să se termine, trebuie să plătesc 196.000 de euro. Păi de unde să am eu aceşti bani? Şi, în plus, de ce să plătesc? Nu era de datoria domnului Bucşaru? Doar am semnat un contract. Am fost, clar, păcălit. Şi eu, şi colegii mei. Ne-am rupt picioarele pe teren şi uite ce răsplată primim”, a spus fostul atacant al Unirii Urziceni.

Onofraş: „Nu voi renunţa la casă”

Marius Onofraş a povestit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, că Dumitru Bucşaru a făcut o criză de nervi în momentul în care i-a văzut soţia în faţa vilei. Femeia căuta o explicaţie pentru ce se întâmplă şi a ajuns să fie jignită grosolan de patronul milionar. (CITEŞTE ŞI: Ce a fost şi ce-a ajuns! În 2009, era unul dintre cei mai bogaţi români. Acum, a ajuns la sapă de lemn şi datorează 3.206.083€!)

După ce a izbucnit scandalul, soţia mea a venit la Bucureşti pentru a afla care este situaţia. Şi s-a întâlnit întâmplător cu domnul Bucşaru. Care, în momentul în care a văzut-o a început să o jignească…. «Ce cauţi aici? Eşti o ţărancă proastă! Dispari de aici…» Plus alte cuvine pe care nu le pot reproduce. Dar este clar pentru toată lumea ce a putut să-i spună. Ţin să anunţ că nu voi renunţa la casă. Sunt alături de Pădureţu, Galamaz, Epaminonda Nicu, Apostol… Merg până la capăt, mă duc în instanţă, unde este nevoie. Am fost păcăliţi şi nu este normal ca tot noi, jucătorii, să avem de suferit”, a spus Marius Onofraş pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România. De altfel, există mărturii că şi alte soţii de fotbalişti ar fi fost jignite de Bucşaru.

Când situaţia de la Unirea Urziceni a devenit tot mai critică, Marius Onofraş s-a transferat la Steaua. Un vis împlinit pentru el. Dar care l-a costat scump. “Din dorinţa de a ajunge acolo, am semnat un act şi am mai pierdut puţin peste 50.000 de euro. O virgulă poate schimba un întreg contract. Nu am fost deloc atent, am fost naiv, dar nu sunt expert în hârtii, eu mă pricep pe terenul de fotbal. Şi, astfel, am pierdut o sumă importantă de bani. Am fost păcălit şi atunci. Iar acum risc să rămân şi fără casa care mi se cuvine. Nu este normal. Rog justiţia să intervină şi să facă lumină în acest caz”, a spus fostul atacant. (NU RATA: L-am găsit pe cel mai “obscur” milionar din România! Unde se “ascunde” şi ce s-a ales de “Abramovici de Ialomiţa”!)

Marius Onofraş este unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria Unirii Urziceni. A jucat 97 de partide pentru formaţia ialomiţeană şi a marcat 27 de goluri. Are în palmares două trofee, campionatul (2008-2009) şi Cupa României (2010-2011). (VEZI AICI: Uite cât de rău a ajuns milionarul Dumitru Bucşaru! Îi cer până şi termopanele înapoi)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)